Gimnasta care concurează cu fetele pe care le antrenează!
Alina Radu, multiplă campioană națională la gimnastică aerobică, va fi în acest weekend, la Campionatul Național de la Arad, colegă de concurs cu sportivele pe care le pregătește
„Mi-a plăcut foarte tare ideea de a concura în același timp cu ele, tocmai pentru a le ajuta și pentru a le motiva” – Alina Radu, multiplă campioană de gimnastică aerobică, în proba de individual feminin.
Sportivele pe care le pregătește abia așteaptă concursul! „Am emoții pentru proba noastră și am emoții și pentru domnișoara Alina când va concura” – Bianca Alexandra Măndescu, sportivă dans contemporan și gimnastică aerobică în proba de individual feminin.
E și profesoară de dans contemporan
Alina are 25 de ani, s-a apucat de gimnastică aerobică la 4, iar la 18 și-a luat o pauză și s-a dedicat studiului. A urmat Facultatea de Teatru și Coregrafie.
„Am vrut să fac ceva tot pe zona corpului și mi-a plăcut mereu ideea de dans și de scenă” – Alina Radu
După 6 ani, Alina Radu a revenit în branșă, iar 2021 a fost un an extraordinar pentru ea. La Campionatul Mondial de la Baku a câștigat locul trei în proba de aerobic dance, iar la Europeanul de la Pesaro, argintul pe echipe.
„Întoarcerea a fost foarte grea, pentru că îmi pierdusem tot ce însemna forță. Gimnastica aerobică este un sport greu și pe suflu și pe forță și atunci a trebuit să îmi recapăt toate lucrurile acestea ca să pot face față. Încă nu mă simt la potențial maxim dar lucrez în continuare și îmi face foarte multă plăcere”, spune Alina Radu.
Pasiunea pentru munca ei o ține pe Alina în fiecare zi câte 7 ore în sala de antrenament și recunoaște că nu mai are timp pentru nimic altceva!
„La 9:30 am primul antrenament, apoi o mică pauză de prânz, după, ore cu cei mici, apoi cel de-al doilea antrenament al meu, iarăși ore și dacă mai apuc să dorm puțin e foarte bine” – Alina Radu
Concediu după Campionatul Național de la Arad
Alina își petrece majoritatea timpului în sala de antrenament, dar spune că tot ce face e din dragoste și pasiune pentru sportul pe care îl practică de mică.
„În sportul nostru nu prea ai cum să faci pauze. Mai tot timpul suntem cu lotul național în pregătire și avem câte două antrenamente pe zi. După competiții, mai aveam câteva zile libere, apoi o luăm de la capăt”, a adăugat Alin Radu.
După Campionatul Național de Gimnastică Aerobică de la Arad, Alina își va lua câteva zile de vacanță.
„Am avut un an extrem de dificil, cu multe competiții, antrenamente, plus orele pe care le am cu elevele mele. Am nevoie de câteva zile de relaxare” – Alina Radu