Astăzi, în jurul orei 18:00, echipa feminină de gimnastică debutează la Europene, în prima probă, cea a calificărilor, etapă care le poate asigura elevelor lui Nicolae Forminte un loc atât în finala pe echipe, cât și în finalele pe aparate. Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Cerasela Pătrașcu, Anamaria Tămîrjan și Gabriela Drăgoi, la senioare, respectiv Diana Chelaru, Ana Porgras, Loredana Sabău, Diana Trencă, Amelia Racea la junioare, vor încerca să urce România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Înainte de plecarea în Franța, în această dimineață, președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica a vorbit despre obiectivele și echipele care ne vor reprezenta la Clermont – Ferrand.
Cu ce obiectiv participăm la Europene? Să facem o verificare înainte de Jocurile Olimpice și să vedem unde ne aflăm în acest moment. Este un test al adevărului atât față de noi înșine, cât și față de ceilalți pentru a vedea cu exactitate unde ne aflăm pe scara valorică.
Ce așteptări aveți de la această competiție? Doresc să terminăm cu toate ghinioanele, de genul ratărilor, dar mai ales cu acele accidentări înainte de concurs. Vreau ca fetele să face exerciții cât mai curate și mai apropiate de cele de la Beijing și să arătăm că avem valoare.
Cum vedeți concursul la senioare? Ca o adevărată finală de Campionat Mondial, cu Rusia, Ucraina, Italia. Lupta va fi aprigă, iar echipa care va câștiga cred că o să aibă un avantaj moral la Jocurile Olimpice. Este un concurs cu trei din trei, trei gimnaste concurează pentru echipă, pe aparate și se ține cont de toate cele trei note, așa că fiecare ezitare va conta enorm la nota finală. La Europene, avem o debutantă la senioare, pe Gabi Drăgoi… Să nu uităm că avem, de fapt, trei fete foarte tinere în echipă, pe Cerasela Pătrașcu, pe Anamaria Tămîrjan și pe Gabriela Drăgoi. Presiunea este într-adevăr foarte mare, pe Drăgoi, este prima ei competiție de anvergură la senioare, dar rezultate pe care le-a obținut în concursurile de verificare de până acum, o îndreptățesc să fie în această echipă. “Aruncarea” ei în concurs depinde însă depinde de strategia pe care staff-ul tehnic a pregătit-o. Cred că experiența celor două lidere, Nistor și Izbașa va conta enorm de mult, acum.
Echipa de junioare cum se conturează? Aici avem o garnitură absolut nouă, de care îmi leg multe speranțe. Am fost la câteva dintre antrenamentele lor și am văzut că au exerciții foarte curate, deosebit de bune. Acum rămâne să vedem unde se situează în raport cu principalele lor contracandidate.
Putem apăra la junioare argintul pe echipe, cucerit la Volos? După cum le-am văzut, cred că da, și la fel ca în Grecia, cred că putem obține și medalii pe aparate. Contează ca fetele să fie sănătoase în ziua concursului și să își facă, fără ratări, exercițiile. Oricum va fi un concurs greu, dar va fi proba de foc a acestei generații, care promite foarte mult.
 Mirela Basescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER