Jordan Chiles a vorbit despre pierderea medaliei de bronz în favoarea Anei Bărbosu. Gimnasta din SUA a rămas fără bronz după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv a acceptat recursul româncei, care a primit în cele din urmă medalia pentru exercițiul din finala de la sol de la JO Paris.
În finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru scurt timp medaliată, dar Jordan Chiles a depus contestaţie şi a primit o notă mărită și în aceste condiții a urcat pe locul trei al podiumului.
Ana Maria Bărbosu a primit bronzul, după ce TAS a luat în considerare memoriile depuse de Federaţia Română de Gimnastică şi de COSR (Comitetul Olimpic şi Sportiv Român).
„Lucrurile pot fi foarte, foarte grele în viață și unele ți-ar putea fi îndepărtate. Atunci va trebui să te confrunți cu asta și să înțelegi că trebuie să lupți pentru cauza ta. Asta e ceva ce am învățat în ultimele trei – patru luni, când am plecat de la Paris” a declarat Jordan Chiles, potrivit CNN.
Recent, Ana Bărbosu declara despre scandalul legat de finala de la sol de la JO Paris: „În privinţa medaliei, îmi place să iau lucrurile ca fiind ceva ce a trecut, îmi place să privesc spre viitor. Este un rezultat al muncii pe care am depus-o până acum şi, în funcţie de cât de mult voi putea să dau în continuare în sală şi cât timp voi aloca gimnasticii, sper să vină şi altele”.
Simone Biles, o vedetă a gimnasticii, a vorbit despre cazul Chiles – Bărbosu: „O vom susține pe Jordan, îi vom arăta dragostea și o vom îmbărbăta în aceste momente dificile. Sunt circumstanțe nefericite, așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum și e păcat. Cred ei că au luat decizia corectă? Nu. De aceea ne dorim să se facă pentru Jordan și o vom susține în continuare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER