Gimnasta americană Jordan Chiles, care a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu, a povestit calvarul trăit după Jocurile Olimpice de la Paris.
Chiar dacă este una dintre cele mai importante gimnaste din lume în acest moment, Jordan Chiles a avut parte de necazuri sub formă de comentarii batjocoritoare.
După ce a trecut prin carusel de emoții în vara acestui an, după ce a pierdut medalia de bronz în finala olimpică de la sol în fața Anei Bărbosu, americanca Jordan Chiles a făcut dezvăluiri cutremurătoare. Prezentă la cea mai recentă ediție a evenimentului Power Women Summit, sportiva a spus că a fost atacată inclusiv de adversare.
„De fiecare dată când mergeam la o competiție, îmi spuneam: «Ei bine, ce vor să spună de data asta?».
Am fost atacat rasial. Mi s-a spus mereu: «Nu ești o gimnastă tipică. Arăți ca un bărbat. Ești prea musculoasă». Mi se spunea asta cu zâmbetul pe buze. Dar colegele de lot m-au ajutat să-mi păstrez calmul și am început să fiu mai puțin deranjată de atacurile asupra aspectului meu”, a precizat sportiva, citată de essentiallysports.com.
La Power Women Summit, ea a lăudat „femeile care au refuzat să accepte limitele, care ne-au arătat că nu numai aparținem acestor spații, dar putem să prosperăm și să le redefinim”.
Chiles și-a amintit și experiența neplăcută pe care a avut-o cu unul dintre foștii ei antrenori, căruia a refuzat să-i menționeze numele.
„Am avut un antrenor care m-a rănit verbal și emoțional. Au fost o mulțime de lucruri pe care mi le-a aruncat în față. Au fost multe îndoieli. M-a numit grasă, a spus că arăt ca o gogoașă”, a dezvăluit ea trauma mentală prin care a trebuit să o treacă.
La rândul ei, mama lui Jordan, Gina, spunea în octombrie că Simone Biles a ajutat-o enorm pe fata ei să depășească problemele pe care le-a avut în trecut. După Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro, Biles a convins-o pe Chiles să se antreneze împreună.
„A fost exact mișcarea corectă. Nu există nicio persoană care să susțină că Simone este cea mai mare din toate timpurile și, cu toate acestea, pur și simplu a făcut-o pe Jordan mai bună”, a spus Gina Chiles.
Ulterior, cariera lui Jordan a înflorit, dar unii fani și familia gimnastei continuă să fie nemulțumiți de faptul că TAS a dat Anei Bărbosu medalia de bronz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER