Campioana mondială la bârnă, Ana Porgras, intră azi în calificările Europenelor din Berlin, hotărâtă să se bată pentru medalia care i-a scăpat la ediția de anul trecut, la finalul unei competiții horror pentru ea.
În 2010, la Birmingham, Ana a concurat în calificări și în finala pe echipe cu dureri la glezna dreaptă, totul degenerând într-o accidentare urâtă, după ce a „ținut” coborârea la bârnă pentru a aduce o notă mare la punctajul echipei. Retrasă din finalele pe aparate, Ana urmărea, cu lacrimi în ochi, din sală, finala la bârnă, unde se calificase cu cel mai mare punctaj.
Ana, ești pregătită de concurs? Pregătită sunt, dar se putea și mai mult. Acum nu voi prezenta tot ceea ce am mai dificil, ci merg pe siguranță. Până la Mondiale mai avem timp să lucrăm și să perfecționez anumite elemente.
Ai fost foarte afectată după ratarea la bârnă de la Cupa Mondială de la Paris… Am reușit să trec peste partea aceea. Mi-a fost foarte greu, pentru că am fost extrem de deÂzamăgită, dar îmi repet tot timpul că până la urmă fiecare concurs trece, indiferent că este bine sau rău, și depinde numai de mine să o iau de la capăt de fiecare dată.
Ce progrese ai făcut de la Mondiale? Mi-am îmbunătățit exercițiile la sol și la bârnă și mi-am schimbat parțial exercițiul la paralele. La sărituri nu a ieșit cum aș fi vrut, astfel voi merge tot cu săritura de anul trecut.
Europenele din 2010 nu sunt o amintire plăcută… Mi-a fost foarte greu, dar am fost mulțumită că am putut ajuta echipa. Și a mai rămas bucuria că bârna a fost câștigată tot de România. Am trecut peste acel eveniment.
„Arbitrele sunt mai exigente”
S-au schimbat lucrurile de când ești campioană mondială? Un pic. Lumea se uită altfel și așteaptă foarte multe de la mine. Arbitrele sunt parcă un pic mai exigente, mai severe, dar nu mă sperie asta. Dacă eu îmi fac exercițiul perfect pe bârnă, nu am de ce să îmi fac probleme.
Toți se așteaptă la un duel România – Rusia… Le-am văzut pe rusoaice, sunt foarte bine pregătite, puternice, dar eu cred că nimeni nu e de neînvins. Orice se poate întâmpla la un concurs, nu doar că una dintre noi se dă jos de pe aparat și cealaltă trece pe primul loc. Mai bine să stăm toate pe aparat, să ne batem de la egal la egal și să vedem cine e mai bun.
Ce ți-ai propus în Berlin? Vreau aur la bârnă și o finală la individual compus. 4 românce concurează azi în calificările Campionatului European: Sandra Izbașa, Diana Chelaru, Ana Porgras și Amelia Racea
3 medalii a cucerit până acum Ana Porgras: aur mondial la bârnă 2010, bronz mondial la paralele 2009 și bronz european cu echipa 2010
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER