Andreea Răducan, Monica Roșu, Mariana Bitang și Alin Jivan, la pupitru. TVR va transmite 3.000 de minute de la Europenele de Gimnastică de la Cluj

  TVR – official broadcaster al evenimentului – va transmite în premieră, în direct, antrenamentele oficiale de la Campionatul European de gimnastică artistică de la Cluj napoca
•    Mariana Bitang, Andreea Răducan, Monica Roșu și Alin Jivan vor fi la microfonul TVR
•    Noul cod de punctaj se va utiliza în premieră la Europenele de la Cluj.

Pentru prima dată în istoria Europenelor de Gimnastică, TVR va difuza, în direct, atât concursul propriu-zis, cât și antrenamentele oficiale și calificările competiției. Astfel, începând din 17 aprilie, iubitorii sportului vor avea parte de 3.000 de minute dedicate gimnasticii – sportul olimpic favorit al românilor*.

Timp de o săptămână, în fiecare zi, pe canalele TVR vor fi difuzate, în medie, câte șapte ore de emisie de la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin & Feminin – ediția 2017: transmisiuni de la antrenamente și concurs, emisiuni speciale, dezbateri și analize din studioul amenajat la etajul 3 al Sălii Polivalente din Cluj, interviuri, imagini din locațiile amplasate în diverse puncte ale sălii, zona mixtă, VIP, zona sportivilor, fan zone, din oraș etc.
În plus, TVR va transmite în direct, chiar de la locul desfășurării evenimentului – studioul Polivalentei clujene începând cu 17 aprilie, ora 7.00, programul 1 Matinal, pe TVR 1, cu Dorin Chioțea și Maria Linda, cu informații dedicate celui mai mare eveniment sportiv din România în 2017.

După matinal, ștafeta transmisiunilor va fi preluată, după prânz, de jurnalistul Costin Deșliu și de multipla campioană Andreea Răducan, care vor fi gazdele studioului de la Cluj, de unde vor realiza mai multe intervenții de-a lungul zilei.
Programul va continua cu antrenamentele oficiale – luni și marți, pe TVR HD, de la 14.00, respectiv 13.30, calificările – miercuri și joi, pe TVR 2 și TVR HD, de la 14.00, respectiv 13.30 – și competiția propriu-zisă, începând de vineri.

Pe tot parcursul Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Monica Roșu, campioană olimpică și prezentatoare a Știrilor sportive de la TVR 2, va fi cea care va intervieva diferite oficialități și personalități ale sportului românesc, în vreme ce jurnalista Monica Bucur va lua declarații sportivilor și antrenorilor din sală.

La microfonul de comentator, pentru întrecerile băieților, Alina Alexoi îl va avea alături pe Alin Jivan – vicecampion european în 2006, la sărituri și cu echipa, medaliat cu bronz la sărituri la Mondialele din 2005 , iar compețitia feminină o va comenta împreună cu Mariana Bitang și Monica Roșu.

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin & Feminin 19-23 aprilie vor fi transmise, în exclusivitate, de Televiziunea Română, pe posturile TVR 2 și TVR HD. Pe TVR 1, compeția va fi transmisă în regim de breaking news. La competiția jubiliară de la Cluj, sunt înscriși 274 de sportivi din 37 de țări, iar TVR este Official Broadcaster al evenimentului, pe care îl va transmite, în direct și în exclusivitate, în România.

Pentru a intra în atmosfera competiției, Televiziunea Română a lansat, în avanpremiera evenimentului, o serie de materiale video difuzate sub genericul „Campioni de poveste” și campania Știrilor TVR, campioni de poveste/ #gimnastică60. Astfel, prin intermediul celor 31 de portrete și 30 reportaje, cunoaștem poveștile marilor campioni, unele inedite, vedem sau revedem momentele care au marcat istoria sportului românesc, retrăim emoțiile primei note de 10 și ne pregătim pentru a ține pumnii echipelor României!
Filmele pot fi urmărite accesând link-ul http://bit.ly/2oQMMY8.

Țara noastră are o bogată tradiție în gimnastică și o colecție impresionantă de medalii obținute, de-a lungul anilor, de campioni deveniți repere în lumea întreagă. De la prima ediție a Campionatelor Europene (București, 1957) și până la Berna 2016, România a obținut 147 de medalii la feminin și 57 în competițiile masculine. Pe podiumul de premiere al competiției feminine au urcat 32 de gimnaste, cele mai multe medalii de aur fiind cucerite de Nadia Comăneci – 9, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor – câte 7, Simona Amânar – 6, Gina Gogean, Larisa Iordache și Daniela Silivaș – 5, Lavinia Miloșovici – 4. În ceea ce privește medaliile obținute la întrecerile masculine, pe podiumul de premiere au urcat 8 gimnaști, cele mai multe titluri fiind obținute de Marian Drăgulescu (9), Marius Urzică (5), Ioan Suciu (4), Dan Potra și Flavius Koczi (3).

37 de țări participante și 274 de sportivi înscriși vin la sărbătoarea europeană a gimnasticii din România;

14 campioni europeni și 5 campioni olimpici vor veni la Cluj;
 

Publicat: 13 04. 2017, 13:51
Actualizat: 13 04. 2017, 16:12