Antrenoarea și mama sportivei Sabrina Voinea, dialog mult așteptat cu ministrul Eduard Novak: „Mi-am făcut curaj și i-am spus” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Ministrul sportului, Eduard Novak, i-a primit azi la sediul ministerului pe care-l conduce pe câțiva dintre sportivii medaliați la competițiile internaționale, cărora le-a oferit diplome din partea insituăiei pe care o conduce. Printre sportivii care au ajuns în cabinetul ministrul s-a aflat și gimnasta Sabrina Voinea, dublă medaliată cu aur la Cupa Mondială de la Doha.
După întâlnirea protocolară, din care nu au lipsit, îmbrățișările , buchetele de flori și multe zâmbete, Novak a aflat și de problemele cu care se confruntă Sabrina Voinea. Gimnasta nu și-a primit premierea de la Campionatul European de junioare, de anul trecut, competiție unde a cucerit trei medalii: aur la sărituri, bronz , la sol și argint cu echipa. Extrem de determinată pentru a-i face dreptate fiicei ei, Camelia Voinea, mama și antrenoarea sportivei și-a făcut curaj explicându-i ministrului situația dată.
„I-am spus domnului ministru că au trecut șapte luni de când nu ne-am primit banii pentru Europene. A acționat imediat, cerându-le celor implicați să intervină pentru ca Sabri să-și primească banii cuveniți”, a precizat Camelia Voinea în exclusivitate pentru ProSport.
Pleacă la un concurs de verificare în Palma de Mallorca
Timp de șase zile, Sabrina Voinea se va afla alături de o parte dintre fetele de la Deva, în Spania, la Palma de Mallorca, unde va participa la un triunghiular de verficare, la care și-au mai anunțat prezența gimnaste din Spania și Suedia.
„Este ultima competiție de verificare înaintea Campionatelor Europene. La Europene Sabrina va face clar și individualul compus”, a declarat Camelia Voinea pentru ProSport.
Deplasarea din Qatar plătită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Potrivit surselor ProSport, deplasare din Qatar, de la Cupa Mondială, pentru Sabrina Voinea și Camelia Voinea, a fost achitată integral de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Acest lucru dovodește , pentru a câta oară, că COSR reprezintă cu adevărat colacul de salvare pentru susținerea financiară a unor sportivi de top ai României, care, din cvarii motive, nu beneficiază de sprijinul financiar , chiar atunci când au mare nevoie de el.