„Argintul a fost aurul meu”

*Permanent abonată la locul doi, vicecampioană mondială și europeană, Diana Chelaru a renunțat la gimnastică deoarece simțea că nu mai ține ritmul cu cerințele de pregătire

*Prezența pe podiumul olimpic de la Londra e cea mai dragă amintire a Dianei

Medaliată cu bronz cu echipa la Jocurile Olimpice de la Londra, Diana Chelaru a spus adio gimnasticii de performanță la doar 19 ani. A părăsit încă de luna trecută lotul olimpic de la București și s-a antrenat acasă, la Onești, pentru a lua startul la ultimul concurs, Naționalele de Maeștri. „Didi”, cum e poreclită, și-a încheiat cariera la fel cum a început-o, cu o medalie de argint, în fața propriilor suporteri, cu ochii în lacrimi și cu gândul că într-o zi se va întoarce în acea sală în postura de antrenoare. Studentă în anul I, la UNEFS București, vicecampioană mondială și europeană la sol, ea a dezvăluit pentru ProSport ce a stat în spatele acestei retrageri.

Diana, cum ai ajuns la această hotărâre?
Așa am simțit. Am stat prea mult departe de ai mei, am simțit că nu mai fac față, începuse să fie tot mai greu. După vacanța de după Jocurile Olimpice am venit și cu câteva kilograme în plus și îmi era tot mai greu, riscam să mă accidentez. Apoi, e destul de greu să continui în condițiile în care de la anul se va schimba codul de punctaj.

Te-ai pregătit o lună singură la Onești. De unde ai avut această ambiție?
Mi-am dorit foarte mult să mă vadă cei din orașul meu natal, toți cei care mi‑au fost alături și m-au sprijinit, simțeam că eram datoare acest lucru pentru ei.

Cum a fost la festivitatea de premiere?
M-am simțit împlinită pentru tot ce am făcut în gimnastică. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost acela că luasem o medalie de argint cu echipa mea de club, iar prima mea medalie în gimnastică a fost tot argint. Cred că argintul a fost făcut pentru mine, l-am luat și la Mondiale și la Europene, a fost medalia mea. Nu am niciun regret că nu a fost aurul, pentru mine argintul a fost ca aurul. Sunt mulțumită pentru tot ce am făcut.

Ce urmează pentru tine?
Nu voi sta departe de gimnastică, voi merge în continuare la sală, sunt o persoană activă și îmi place mișcarea, le voi ajuta și pe gimnastele mai micuțe pentru că îmi doresc foarte mult să ajung antrenoare. Chiar și acum, când mă antrenam la Onești, mai erau fetițe mici în sală și le mai dădeam indicații.

Ce a însemnat gimnastica pentru tine?
Totul. M-am dedicat cu tot sufletul acestui sport, am încercat să dau de fiecare dată ce am avut mai bun, nu m-aș fi văzut făcând altceva.

Care a fost cel mai frumos moment din carieră?

Atunci când am urcat pe podium la Jocurile Olimpice. M-am bucurat pentru noi, pentru echipă, e un sentiment frumos să ajungi acolo. Sunt mulțumită că am luat medalii la toate competițiile mari, e o împlinire după atâția ani de muncă.

5 medalii a cucerit la senioare Diana Chelaru: argint la sol CM 2010, argint la sol CE 2011, de două ori bronz la CE 2010, sol și echipa, și încă un bronz la JO Londra 2012, cu echipa

Publicat: 23 11. 2012, 08:39
Actualizat: 23 11. 2012, 08:40