Atentat la „fabrica de medalii”!** Noul proiect al Legii Sportului va afecta direct gimnastele
Inițiativa Autorității Naționale pentru Sport și Tineret de a modifica Legea Sportului este primită cu rezerve de marii campioni. După cum a anunțat ieri ProSport, pe lângă miza financiară, cinci la sută din taxele și accizele aplicate la nivel național pentru țigarete, țigări și băuturi alcoolice urmând să meargă la sport, noua lege aduce și o modificare esențială: renta viageră se va acorda după împlinirea vârstei de 30 de ani.
O rectificare de bun-simț, care nu influențează prea mult destinul marilor campioni care ies din scenă în jurul vârstei de 30 de ani, au spus unii de cum au aflat de noile intenții ale mai-marilor sportului. Însă modificarea lovește din plin în cel mai medaliat sport autohton, gimnastica feminină, disciplină în care performanța de seniorat începe la 16 ani și se termină, cu mici excepții, la 19-20 de ani. „În cazul aprobării, legea nu va fi retroactivă, ea urmând a intra în vigoare din momentul în care este publicată în Monitorul Oficial, deci nu există posibilitatea ca cei care iau acum rentă viageră și nu au 30 de ani să o piardă”, mărturisește un oficial al ANST.
De altfel, renta viageră, care răsplătește sportivii care au obținut medalii de aur la CE și CM și orice fel de medalie la JO, este subiectul care a suscitat cele mai aprinse dezbateri în ultimii ani. Indemnizațiile mici acordate sportivilor în activitate, îi determină să se retragă și să stea la adăpostul rentei viagere. De la propunerea COR, în 2000, ca vârsta minimă pentru acordarea rentei să fie de 35 de ani, până la posibilitatea dispariției sale totale, renta e pe cale să sufere o modificare radicală. Noua lege i-ar stimula pe sportivi să vizeze noi podiumuri după obținerea primelor medalii, urmând ca după retragere până la împlinirea vârstei de 30 ani să se integreze social. ProSport a discutat cu câteva dintre protagonistele acestui sport.
Simona Amânar (triplă campioană Jo / s-a retras la 21 de ani)
„Gimnastica e un sport în care începi devreme și termini devreme. Indiferent de vârsta la care se acordă renta, o gimnastă se retrage între 18 și 20 de ani, sunt excepții cele care ajung la 20-21 de ani. Nu cred că sportivele se vor întoarce în sală sau vor sta mai mult, pentru că este vorba și de cât îți permite sănătatea. Gimnastica nu e un sport pe care să-l practici până la 30-40 de ani.”
Andreea Răducan (campioană olimpică / s-a retras la 19 ani)
„Discuții au fost tot timpul despre renta viageră. Pentru o gimnastă va fi greu, pentru că nu mai reziști fizic. Dacă m-am lăsat la 19 ani, nu înseamnă că nu mi-am mai dorit să iau medalii și să fac concursuri bune, ci m-am lăsat pentru că nu mai puteam fizic. Nu avem nicio vină că sportul pe care îl practicăm începe la 4 ani, și la 17 ani poți deveni campioană olimpică, vârstă la care în alte sporturi abia te apuci de performanță.”
Monica Roșu (dublă campioană olimpică / s-a retras la 18 ani)
„Nu știu ce să zic, am vorbit și cu fetele despre această modificare. Mi se pare clar că are țintă spre gimnastică, e singurul sport în care retragerile se fac înainte de 20 de ani. O să fie greu pentru toată lumea, pentru că nu știu cât de eficientă va fi această integrare socială de care se vorbește. Mă gândesc că va fi greu pentru cele mai mici, care vor veni la lot, dar și pentru fetele care vor trebui să renunțe din cauza accidentărilor”.
Adrian Stoica, președinte FRG
„Nu cred că este cineva din lumea sportului care să nu fie de acord cu această modificare, care până la urmă e gândită să stimuleze performanța. Or, nu este posibil ca la 18 ani, după ce ai luat două medalii, să te „pensionezi” pe ideea că trăiești din ce ai câștigat. COSR a declanșat o structură de reintegrare a sportivilor, nu e totul rezolvat, dar vor exista șanse pentru toți cei care vor părăsi sportul de performanță.”