Băieții fac verificări după ora Elveției

Lotul masculin de gimnastică se pregătește intens pentru participarea la Campionatul European de la Lausanne, competiție rezervată întrecerilor pe echipă și pe aparate. Astfel, vicecampionul mondial de la sărituri, Daniel Popescu, Flavius Koczi, Răzvan Șelariu, Cosmin Malița, Alin Jivan, Ovidiu Buidoșo, Adrian Bucur, Robert Stănescu, Ovidiu Buidoșo și Dan Potra se antrenează pentru a prinde un loc în lotul pentru Europene. „Antrenamentele sunt intense, de mai mult de două săptămâni, avem verificări marțea, joia și sâmbăta, la orele de concurs de la Lausanne, deci ar fi antrenamentul pe podium, calificările și finala pe echipe. Cred că este o strategie bună de pregătire, să ne pliem pe ora competiției”, a explicat Dan Grecu, antrenorul lotului.

Acesta spune că s-au înregistrat progrese la aparatele unde au fost probleme, la paralele și la bară fixă. „Încet încet se văd rezultatele, peste o lună vom face exercițiile apropiate de cele de la Beijing. Sunt mulțumit de Dani Popescu, care și-a îmbunătățit mult și a doua săritură, deci are două sărituri cu plecare din 7.0, la fel și Alin Jivan. Chiar aș putea spune că aici stăm prea bine”, a mărturisit Dan Grecu.

Pentru a pregăti cât mai bine concursul, băieții se vor concentra pe antrenamente, ei neputând să participe nici la etapele de Cupă Mondială de la Cottbus (în acest weekend) , de la Ghent (18-20 aprilie) și de la Maribor (25-27 aprilie).

La Europenele pe echipă, din 2006, de la Volos, România a cucerit medalia de argint prin Marian Drăgulescu, Răzvan Șelariu, Daniel Popescu, Alin Jivan și Flavius Koczi.

Mirela BASESCU

Publicat: 10 04. 2008, 15:35
Actualizat: 10 04. 2008, 15:37