Bellu și Bitang au redevenit antrenori ai lotului feminin de gimnastică. Adrian Stoica: „Sunt înapoi la treabă”
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că tehnicienii Octavian Bellu și Mariana Bitang „și-au clarificat lucrurile pe care le aveau ei cu ei” și au redevenit antrenori ai lotului feminin.
Oficialul FRG a precizat că antrenorii nu au semnat alte contracte cu federația. „Ei sunt demult în poziția de antrenori ai lotului național. A fost doar o etapă scurtă în care dânșii și-au clarificat niște lucruri și sunt la lotul național de mult. După mondiale erau deja în treabă. Acum lucrează efectiv cu sportivele. Am discutat cu dânșii, nu există contracte separate, sunt într-o colaborare, nu neapărat cu contractul pe masă. E o problemă foarte veche între noi, pentru că federația are resurse limitate. Dar asta nu e o chestiune care să-i împiedice să pregătească lotul național. Nu au avut alte doleanțe, oamenii și-au clarificat lucrurile pe care le aveau ei cu ei și sunt înapoi la treabă. Nu e niciun fel de problemă”, a declarat Adrian Stoica.
Ministrul secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Carmen Tocală, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Octavian Bellu și Maiana Bitang nu au pierdut niciodată contactul cu lotul național, chiar dacă renunțaseră la antrenorat. „Noi suntem în permanent contact cu dânșii, pentru că toată metodologia și coordonarea lotului a rămas în atenția lor. Dânșii s-au ocupat de pregătirea antrenorilor, chiar dacă dânșii nu au stat efectiv în sală să anteneze sportivele. Dar dânșii au coordonat lotul de gimnastică pe toată această perioadă. Au coordonat antrenorii și înainte de mondiale. Nu au pierdut contactul cu lotul pentru că sunt coordonatori lotului. Acum dânșii merg în sală la Izvorani”, a declarat Carmen Tocală.
Mariana Bitang declarase agenției MEDIAFAX, la jumătatea lunii septembrie, că ea și Octavian Bellu nu mai sunt antrenori coordonatori ai lotului olimpic feminin de gimnastică, astfel că nu vor însoți delegația României la Campionatele Mondiale de la Nanning (China). „După Campionatele Europene, după luna iunie, calitatea noastră de antrenori coordonatori a încetat. Este o decizie definitivă. Încercăm să mai ajutăm cum putem, am făcut cât am putut”, a declarat Mariana Bitang, pentru MEDIAFAX.
La Campionatele Mondiale de la Nanning gimnastele tricolore au fost însoțite de staful tehnic format din Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu și Cristian Moldovan.
După alegerile din 29 mai pentru funcția de președinte al COSR, câștigate de Alin Petrache și la care a candidat și Octavian Bellu, antrenorul lotului de gimnastică afirma că se gândește dacă va continua să antreneze echipa României, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcția de președinte al COSR atunci este prea bătrân și pentru a mai munci în sală.
În 30 mai, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, și antrenoarea Mariana Bitang și-au depus demisiile din Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin e-mail.