Ce note a primit Cătălina Ponor la primul concurs după trei ani de pauză. Citește ce spune tripla campioană olimpică într-un INTERVIU EVENIMENT acordat pentru ProSport

Cătălina Ponor, multipla campioană la gimnastică, a revenit în concurs, sâmbătă, cu ocazia bilateralului amical România-Franța, de la Izvorani, ea concurând la trei aparate, după trei ani de pauză.

Cătălina Ponor, care a decis să se retragă din marea performanță în urmă cu trei ani, iar în 2015 a anunțat că-și dorește revenirea în gimnastică, a concurat, sâmbătă, în cadrul bilateralului amical România-Franța, câștigat de echipa țării noastre.

Ponor a primit următoarele note: 14,900 la bârnă, 14,850 la sărituri și 13,950 la sol.

Pentru echipa României, la evoluțiile căreia au asistat și antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang, au mai concurat Larisa Iordache, Anamaria Ocolișan, Diana Bulimar, Laura Jurca și Silvia Zarzu.
România a încheiat cu un total de 227.050 puncte, în timp ce Franța a avut 223.450 puncte. De asemenea, la individual-compus, Larisa Iordache a fost pe prima poziție, cu 58,150 puncte.

Cătălina Ponor (27 de ani) este triplă campioană olimpică la JO din 2004 și dublă medaliată la ediția din 2012, ediție după care și-a anunțat retragerea din competiții.

 

Publicat: 12 09. 2015, 18:57
Actualizat: 12 09. 2015, 19:03