Claudia Voicu s-a retras
După retragerea vicecampioanei europene la bârnă din 2009, Ana
Maria Tămîrjan, lotul olimpic feminin de gimnastică mai pierde o
sportivă de perspectivă. Claudia Voicu (foto),
legitimată la CSS Cetate Deva a decis să renunțe la sportul de
performanță din cauza problemelor de sănătate.
Gimnasta în vârstă de 16 ani a suferit câteva accidentări ușoare la
genunchi, acuzând în permanență dureri. „Am încercat să o
facem bine, am reușit chiar să o recuperăm după acea entorsă pe
care a suferit-o în primăvară. Problema era că o dureau în
permanență genunchii și se plângea de dureri chiar și la elementele
simple. Claudia s-a retras din cauza problemelor congenitale de
genunchi, a fost decizia ei de a renunța, după ce și-a evaluat cu
maturitate șansele”, a explicat Anca Grigoraș, director
tehnic al lotului .