Cum arată emblema Europeanului de gimnastică de la Cluj. „Silueta e inspirată din zborul Nadiei”
După 60 de ani, România va fi, din nou, gazda unui Campionat European al gimnasticii artistice, care va avea loc în perioada 19 – 23 aprilie 2017, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, eveniment deosebit de important pentru gimnastica și sportul românesc încredințat României de către Uniunea Europeană de Gimnastică (UEG), scrie siteul FRG.
În acest context a fost realizată Emblema Campionatelor Europene 2017, care include doi gimnaști în acțiune, culorile folosite fiind albastru, galben, roșu, cele care se regăsesc și pe „Tricolor”, într-un concept modern care pune în valoare valențele gimnasticii artistice, dar și cu o directă trimitere către România ca țară organizatoare.
Autorul acestei Embleme, Victor Bălteanu, de la Krali Media Group, afirma că: „Am încercat să respect spiritul și frumusețea gimnasticii, silueta feminină fiind inspirată de celebrul «zbor» al Nadiei Comăneci, în timp ce efortul băieților este subliniat prin evoluția la unul dintre cele mai dificile aparate, la care s-au distins gimnaști români de renume. Culorile sunt cele ale simbolurilor noastre naționale, trimitere directă la faptul că ediția din 2017 a Campionatelor Europene va avea loc în România...”
Anul viitor, evenimentul pilot din calendarul UEG și al sportului continental, primul important după Jocurile de la Rio 2016, va fi, așadar, Campionatul European de gimnastică artistică 2017, care va avea loc la Cluj, oraș care candidează și la poziția de „Capitală Culturală Europeană 2021”.
În 1955, la Frankfurt a avut loc prima ediție a Campionatelor Europene, la start doar cu băieții, pentru ca, în 1957, în sala Floreasca din Capitală să se desfășoare cea dintâi rundă a Campionatelor Europene feminine, mereu reunind elita gimnasticii internaționale, pe lista campionilor, și nu numai, figurând nume de referință din acest sport, nume care au scris istorie. Ceea ce este de așteptat și peste câteva luni la Cluj, acolo unde se vor reuni din nou stelele gimnasticii continentale…
Ediția continentală de la Cluj a gimnasticii, cea de a 7-a cu caracter individual (vor fi întreceri doar pentru individual compus și aparate), va reuni peste 350 de sportivi și va fi, cu siguranță, un moment de cotitură în perspectiva următoarelor evenimente majore, care vor conduce spre Tokyo 2020.