Cum se pregătesc gimnastele pentru Jocurile Olimpice?

Programul începe la ora 7:00. Deșteptarea. Liniștea căminului este tulburată de agitația care cuprinde camerele. La 7:30 toată lumea trebuie să fie la micul dejun, pentru că 30 de minute mai târziu încep orele. Gabi este elevă în clasa a IX-a și, deși visează un viitor cu medalii numeroase, nu neglijează învățătura. „Îmi plac engleza, matematica și româna și de aceea încerc să prind cât mai mult”, spune ea. Timpul trece repede. La 10:15 începe primul antrenament. Fetele se aliniază în sala olimpică și locul tablei și al caietelor
de notițe este luat de flic flacuri, de dublu echere și exerciții care sfidează legea gravitației.

Gabi excelează la bârnă. De aceea, când ajunge acolo, ochii i se luminează și începe hotărâtă „lupta“ cu echilibrul. „Este greu, dar aici vreau să obțin cele mai multe medalii“, zâmbește ea. Sub ochii antrenoarei Liliana Cosma repetă fiecare element, după care își face exercițiul. Este extrem de concentrată și fiecare observație îi aprinde obrajii.

Antrenamentul se termină la 13:00, după care urmează masa. Odihnă, lecții și puțin internet. Regimul pare destul de drastic, însă Gabi s-a obișnuit. „Cantonamentul nu e o închisoare. Este un program de respectat, dar numai așa putem ajunge unde ne dorim. În plus ai toate condițiile: casă, masă, școală”, explică ea.

Cuvintele sunt multe, însă timpul e limitat. La 17:00, toată lumea este în sală. Al doilea antrenament, identic cu primul. Corectări și zeci de repetări. Până la 20:00, când este masa. Recuperare, lecții și televizor. Toate zilele sunt copiate parcă la indigo, cu același program și somnul care vine întotdeauna la aceeași oră, 22:30, când se dă stingerea. „Din afară totul pare la fel, dar pentru noi nicio zi nu seamănă cu cealaltă”, mărturisește Gabi. Monotonia zilelor care curg încet spre gongul care anunță debutul JO este ruptă de participarea la un concurs. Șansa de a arăta toată munca depusă în sala de la Deva.

Publicat: 20 05. 2008, 19:43
Actualizat: 21 05. 2008, 01:26