În prezent antrenor la lotul de gimnastică masculină al României, Marius Urzică, singurul medaliat cu aur din istoria României, la o ediție a Jocurilor Olimpice, este optimist în privința șanselor de calificare ale actualei echipe la Olimpiada de la Paris.
„Băieții au început să crească în valoare. Se muncește mult în sală pentru a îmbunătăți fiecare exercițiu în parte.
Sunt încă multe lucruri de corectat dar de la o zi la alta se simte un proces vizibil de creștere valorică. Eu cred că avem șanse să ne calificăm cu echipa la Olimpiada de la Paris”, a declarat Urzică pentru Prosport.
Echipa masculină a României s-a clasat pe locul 11, în aprilie, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Antalya (Turcia), astfel că a obţinut calificarea la Campionatele Mondiale de la Anvers (Belgia).
În opinia lui Urzică, România are deja doi lideri de echipă. Două vârfuri importante. Este vorba de experimentatul gimnast Andrei Muntean și mai talentatul Gabi Burtănete.
„Amândoi pot face diferența în concursul pe echipe și aș putea spune că trag echipa după ei. Ei se pot bate și la medalii la următoarele competiții internaționale”, a mai spus Urzică.
În maximum 10 ani, gimnastica masculină de la noi ar putea miza pe valoarea unui gimnast cu numele Urzică. Este vorba chiar de fiul lui Marius Urzică. Alexandru, are acum 12 ani și este considerat cel mai bun din gimnast din țară la categoria lui de vârstă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER