De la sala de gimnastică, direct la escaladă și Urban Jungle
142 de mici sportivi au participat la cea mai mare tabără de gimnastică aerobică, unde au îmbinat antrenamentele cu distracția.
Premieră în gimnastica aerobică din România! Timp de o săptămână, Bucureștiul a fost locul în care și-au dat întâlnire cei mai tari antrenori alături de 142 de mici sportivi, la prima tabără de specialitate.
„A fost o săptămână foarte frumoasă, plină de bucurii și realizări din punctul meu de vedere. Am avut un număr foarte mare de sportivi, nu ne așteptam la așa mulți din 15 cluburi din țară” – Cristiana Spînu, antrenor principal la lotul național de juniori de gimnastică aerobică.
De la sala de gimnastică, direct la escaladă și Urban Jungle
Campionatul mondial și european la gimnastică aerobică, bulgarul Antonio Papazov, a venit special să le țină sportivilor ore de coregrafie.
„M-am simțit extraordinar aici. Îi iubesc pe copiii, iubesc fiecare antrenor, pentru mine a fost o oportunitate incredibilă să fiu aici” – Antonio Papazov, campion mondial și european la gimnastică aerobică.
Copiii, încântați de activitățile la care au participat
Sportivii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani au îmbinat antrenamentele cu distracția. Două zile au avut parte de cele mai tari aventuri, la Therme și la unul dintre cele mai cool locuri de distracție pentru copii din București. De la escaladă, la săritul de la trambulină și Urban Jungle, copiii nu au ratat nimic!
„Mi-a plăcut foarte mult, m-am dat pe toate, dar cel mai mult mi-a plăcut trambulina” – Nadia Maria Zelesnea, sportivă de gimnastică aerobică.
Nadia are 8 ani și face gimnastică aerobică de la 4.
„Îmi place mult, am început cu gimnastica artistică dar mai mult ca un antrenament, apoi am trecut la aerobică” – Nadia Maria Zelesnea, sportivă de gimnastică aerobică.
Sofia povestește cu entuziasm experiența sa din tabăra de gimnastică aerobică.
„Mi-a plăcut foarte mult, am învățat să fac piruiete și m-am și distrat foarte mult, mai ales când am fost la piscină și aici la locul acesta de joacă” – Sofia Dumitru, sportivă de gimnastică aerobică.
Când este întrebată de școală, micuța de 8 ani e sinceră. „Nu vreau să înceapă, era mult mai bine în tabără. Între învățătură și sport eu aș pune sportul pe primul loc, dar e nevoie de amândouă” – Sofia Dumitru, sportivă de gimnastică aerobică.
Radu e în clasa a 4 a și face gimnastică aerobică de 3 ani și jumătate. Au fost concursuri la care a ocupat locul 1 al podiumului.
„Am câștigat de câteva ori locul 1, când eram acolo pe podium, m-am simțit campion” – Radu Perețeanu, sportiv de gimnastică aerobică.
Tabăra a fost coordonată de Alina Drăgan
Tabăra de pregătire juniori III, II și I și Cursul Național de perfecționare al antrenorilor de gimnastică a avut loc între 16 și 22 august.
La acest eveniment au participat 142 de sportivi din 14 cluburi din țară, CSM Arad, CS Universitatea Arad, CS Urania Arad, ACS Aerostar Mădălina Barbu, București, CS UNEFS București, ACS Viva Sport București, CSȘ 1 Constanța, CS farul Constanța, As it”s what i love Constanța, ACS Honey Bears Club Craiova, LPS Cetate Deva, SCM Dunărea Giurgiu 2020, CSG Gimnis Iași și 26 de antrenori. S-a lucrat pe 8 grupe de vârstă, de la gimnaști de doar 8 ani până la sportivi aflați în ultimul an de juniorat, tabăra fiind coordonată de Alina Drăgan, președintele Comitetului Tehnic de gimnastică aerobică din cadrul Federației Române de Gimnastică. Componenții loturilor naționale, Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Larisa Suiu, Claudia Ristea și David Gavrilovici au fost alături de antrenori și micii gimnaști. Cursurile teoretice și practice au fost ținute de specialiști în domeniu: Antonio Papazov, Bogdan Banta, Cristiana Spînu, Cristina Dulgheroiu, Larisa Cristache, Mădălina Cioveie, Mariana Mezei și Mircea Brînzei.
De asemenea, sportivii și antrenorii au luat parte la cursuri de nutriție, ANAD și comunicare la care au fost invitați experți în domeniu, Angel Răducanu, coach, trainer, consultant și Nicoleta Tupiță, Nutriționist – Dietetician, specialist în Nutriție Sportivă. Timp de două zile, copiii s-au distrat la Therme și la Hype be Kiddo, care au încheiat o colaborare cu Federația Română de Gimnastică.