Deceniu de aur!**

La două luni după ce s-a încoronat regele gimnasticii mondiale,
reușind „dubla” de aur la Londra, Marian Drăgulescu a adus, pentru
ProSport, povestea
celorlalte șase titluri mondiale care îi împodobesc cartea de
vizită.

Între două concursuri, la finalul unui an în care a devenit și
campion al Germaniei cu clubul KTV Straubenhardt, „Marocanul” și-a
adunat cele mai dragi trofee, plasându-le într-o istorie personală,
pe care puțini o știu. O poveste de viață, începută la nici 19 ani,
când debuta pe scena mondială, la Tianjin, în 1999. O participare
care i-a adus prezența în două finale, la bară fixă și la sărituri,
la ultimul aparat fiind la un salt de podium, terminând pe locul
4.

„Dubla” de deschidere:
Gent

Marian a spart gheața titlurilor mondiale la sol în 2001. Un loc
1 împărțit cu bulgarul Jordan Jovtchev. „Aveam pentru acea perioadă
un exercițiu dificil, cu o diagonală cu patru salturi și o rulare.
Acum am vreo cinci astfel de diagonale”, râde „Marocanul”. Un prim
succes, într-o sală „Flanders Sports Arena” arhiplină: „Era o
atmosferă senzațională. Îmi amintesc că într-una din zile s-a oprit
curentul în timpul concursului, ceea ce e periculos în gimnastică.
Cred însă că mie mi-a purtat noroc”. A doua zi a competiției, a
doua finală, sărituri. Încă un aur: „Mă gândeam că la al doilea
Mondial o să prind un bronz, nicidecum două medalii de aur”.

Imposibil
de pus la sol

Un an mai târziu, la Debrecen, sedus de gustul aurului, Marian
visa noi performanțe. Un Mondial cu un format diferit, în care
concurau toți sportivii, ca primii 16 să se califice mai departe,
rămânând apoi opt, pentru finală. „A fost un concurs interesant, în
primele două zile obținusem cel mai mare punctaj la sol. În finală
intram ultimul, iar înaintea mea, Deferr Gervasio luase o notă
fenomenală, 9,700. Când am văzut, mi s-au înmuiat picioarele, dar
m-am mobilizat bine și am luat 9,712”, spune el. Dacă la sol a
reușit să își apere titlul, în finala la sărituri nu a avut practic
nicio șansă, Li Xiao Peng adjudecându-și aurul.

Presiune maximă la Antipozi

După doi ani în care a trebuit să se mulțumească doar cu
argintul la sărituri, la CM de la Ananheim (2003), Marian și-a
stabilit la Melbourne un nou început. Era primul concurs după ce,
cu câteva luni înainte, își anunțase retragerea și plecase să
antreneze în SUA. „Marocanul” a revenit în forță, urcând în două
finale. Prima zi și primul eșec, locul 4 la sol. „Presiunea era
imensă. Trebuia să îmi arăt valoarea, aveam o singură șansă, era
totul sau nimic, după ce ratasem aurul la sol. Cred că a fost una
dintre cele mai grele medalii ale mele”, explică el. Finala la
sărituri i-a rotunjit palmaresul mondial de aur la patru. Eram în
2005. Anul în care Drăgulescu revenea pe scena lumii.

Bis la
„dublă”: „Aș fi pariat pe mine”

Aarhus, 2006. Sala „NRGi Arena”. Punctul de unde pornea un nou
drum. „Am mers gândindu-mă că e rampa de lansare pentru Olimpiadă.
Îmi propusesem ca de acolo să câștig totul până la Beijing”,
rememorează el. Două medalii de aur, la sol și sărituri, și istoria
de la Gent se repeta. „M-am simțit incredibil. Eram atât de bine
pregătit, încât aș fi putut merge să pariez pe mine. Am amintiri
frumoase de acolo. De la hotel la sală mergeam cu bicicletele pe
care le luam din parcare, introducând un bănuț. Era autobuz, dar
trebuia să stai după el”, explică el. Primul pas spre China era
făcut. Un an mai târziu, totul se destrăma la CE de la Amsterdam,
unde, în finala la sol, a aterizat în cap la o diagonală, fiind
diagnosticat cu discopatie cervicală.

Londra
2009, repetiție pentru Londra 2012

După doi ani în care problemele de sănătate s-au succedat,
Marian pășea în „O2 Arena” din Londra, hotărât să lase în urmă
coșmarul de la Beijing: „Aveam exerciții valoroase, șanse erau,
însă era și o mare nesiguranță. De trei ani nu câștigasem nimic, nu
mai concurasem de mult și reveneam după opt luni de pauză. Tot ce
știam e că muncisem enorm să fiu acolo”. Și pentru a treia oară,
după Gent și Aarhus, „Marocanul” își rescrie istoria: aur la sol,
aur la sărituri. „După medalia de la sol, mă gândeam că ar putea fi
aur și la sărituri. Parcă vedeam celelalte «duble». Cred că aveam o
presimțire”, zâmbește el. Un nou vis și o nouă provocare, o punte
peste timp, o ștafetă mondială pentru una olimpică. Londra
2012.

Drăgulescu despre
titlurile mondiale:

2001 Gent / aur: sol și sărituri.

„O surpriză imensă, nu mă așteptam”

2002 Debrecen / aur: sol.

„A fost greu, extrem de greu”

2005 Melbourne / aur: sărituri.

„Dorința de a demonstra că am valoare”

2006 Aarhus / aur: sol și sărituri.

„Nimic nu mă putea opri, singurele medalii pe care eram
sigur că le voi lua”

2009Londra / aur: sol și sărituri.

„Totul se schimbase. O surpriză pentru toți, o
certitudine pentru mine că mai am multe de spus”

Am vrut să arăt că în gimnastică performan­ța nu are
vârstă
Marian Drăgulescu, campion mondial

29 de ani va
împlini Marian Drăgulescu pe 18 decembrie

10 ani au trecut
de când Marian Drăgulescu a făcut oficial săritura care-i poartă
numele