Diana Bulimar s-a accidentat la genunchi și nu va participa la Campionatele Mondiale de gimnastică din China

Gimnasta Diana Bulimar nu va participa la Campionatele Mondiale de gimnastică, din luna octombrie, din cauza unei accidentări la genunchi, informează pagina de Facebook a Lotului Feminin de Gimnastică al României.

„O veste tristă! Genunchiul Dianei Bulimar a cedat și gimnasta va rata nu doar Naționalele ci și Mondialele! Medicii de la Viena au asigurat-o însă pe Diana că își va reveni repede dacă respectă indicațiile lor! Multă sănătate, Diana!”, scrie sursa citată.

În vârstă de 18 ani, Diana Bulimar are în palmares o medalide de bronz la Jocurile Olimpice (cu echipa) și două de aur (cu echipa), una de argint (bârnă) și una de bronz (sol), la Campionatele Europene.

Campionatele Mondiale au loc în luna octombrie, la Nanning (China).

Sursa: Mediafax

Publicat: 06 08. 2014, 23:10
Actualizat: 06 08. 2014, 23:14