Drăgoi și Chelaru se pregătesc pentru Glasgow
Gabriela Drăgoi, medaliată cu bronz continental la bârnă (foto) și Diana Chelaru au fost desemnate pentru a reprezenta România la etapa de Cupă Mondială de la Glasgow, care va avea loc săptămâna viitoare între 14 -17 mai. „Pregătirea decurge normal. Drăgoi lucrează în continuare pe două aparate, la paralele și bârnă, mai are dureri doar când forțează. La sfârșitul acestei luni vom avea circuitul medical și vom afla dacă poate lucra și pe celelalte două aparate fără a risca”, a declarat antrenorul Nicolae Forminte.
Deși inițial era anunțată pentru acest concurs și Sandra Izbașa, campioana olimpică la sol a fost înlocuită, din cauza problemelor de sănătate, de Diana Chelaru. Micuța gimnastă lucrează intens pentru a-și fixa mai bine elementele și pentru a avea o evoluție cât mai bună în următoarele competiții. „Pentru Chelaru cel mai important în acest moment e să acumuleze experiență competițională și la Mondiale să aibă o evoluție mult îmbunătățită față de Europene. Ce ne dorim este ca până la anul să crească atât de mult încât să se bată la medalii”, a completat antrenorul lotului.