Nicolae Forminte (foto), antrenorul lotului feminin de gimnastică, a rămas surprins de scandalul izbucnit în handbalul feminin, dar și de faptul că gimnastica a fost amestecată. „Eu refuz să cred că un antrenor pe mâna căruia sunt lăsate niște domnișoare ar putea recurge la așa ceva. Ești și tu părinte la rândul tău, părinții fetelor au încredere în tine, preiei o parte din responsabilitățile lor. Am fost coleg cu soția lui, fostă gimnastă de ritmică, suntem amici, și îmi pare rău pentru toată această situație”, spune Forminte.
În legătură cu sugestiile ce le-ar fi făcut Râșniță vizavi de „hormonii masculini”, Forminte a fost categoric: „Gimnastele sunt niște copii, cum ai putea să le distrugi viața? Asta trebuie să fie o glumă proastă. A existat un scandal în gimnastica mondială, la începutul anilor ’80 când au început să iasă la iveală anumite practici din fosta Uniune Sovietică, despre avort ca o formă de dopaj. Vorbim însă de o perioadă cu mult înaintea Nadiei”. „Centrul este unul de excelență, nu și olimpic. Dacă se dovedește că acuzele sunt reale, orice profesor, orice antrenor ajunge în pragul destituirii și niciodată nu ar mai trebui să i se dea o generație pe mână." – Ioan Dobrescu, secretar general COSR Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER