Echipa de gimnastică feminină a României a ratat la mustață podiumul la Campionatul European din Antalya, dar s-a calificat la Mondial

Echipa de gimnastică feminină a României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European din Antalya, dar a obținut calificarea la Campionatul Mondial de la Antwerp.

Echipa de gimnastică feminină a României a ratat la mustață podiumul la Campionatul European din Antalya, dar s-a calificat la Mondial

România a acumulat 156.297 puncte. Doar 2,6 puncte le-au lipsit fetelor noastre pentru a câștiga medalia de bronz la Campionatul European din Antalya. Marea Britanie a cucerit aurul (164.428 puncte), iar Italia (161.629 puncte) și Olanda (158.896 puncte) s-au clasat pe locurile 2, respectiv 3. Ungaria (156.627) a ocupat poziția a patra.

Totuși, echipa României formată din Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman, Andreea Preda s-a calificat la Campionatul Mondial din Antwerp programat în perioada 30 septembrie – 8 octombrie.

Iată punctajul obținut de către echipa României la fiecare aparat:

  • Sărituri – 39.899 (Sabrina Maneca Voinea-13.600, Lilia Cosman 13.166, Amalia Ghigoarță 13.133, Ana Maria Bărbosu 11.933)
  • Paralele – 39.032 Ana Maria Bărbosu- 13.600, Amalia Ghigoarță- 12.766, Lilia Cosman 12.666, Sabrina Maneca Voinea- 10.633
  • Bârnă – 38.033 (Amalia Ghigoarță – 13.133, Ana Maria Bărbosu-12.800, Andreea Preda-12.100, Sabrina Maneca Voinea – 10.300)
  • Sol – 39.333 (Sabrina Maneca Voinea -13.700, Ana Maria Bărbosu-13.233, Amalia Ghigoarță 12.400, Andreea Preda 11.500)

„Sunt convinsă că este echipa cea mai tânără din concurs, cu 3 debutante și o gimnastă de nici 17 ani, Ana, liderul echipei. Am reușit să ne depășim cu mult obiectivul demonstrând că programul implementat este unul care dă rezultate. Fără ratări, totalul ar fi fost cu 1.5 puncte mai mare ceea ce ne-ar fi adus și mai aproape de podium. Suntem în progres evident și ca evoluții și ca atitudine față de europenele de la Munchen de anul trecut.

 

Le felicit pe fete și pe antrenorii lor pentru evoluția de astăzi, și sunt convinsă că în următoarele zile, performanțele lor de la individual și din finalele pe aparate, ne vor bucura sufletele! Avem încredere în mobilizarea generală și la fete și la băieți în cele 3 zile de concurs rămase. Mult succes tuturor! Credem în voi și în șansele voastre!” – Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, potrivit paginii de Facebook a forului

Ana Maria Bărbosu, declarații la cald din Turcia

„Am făcut o treabă bună ca echipă, fiecare greșeală a fost acoperită de restul colegelor. Mă bucur că suntem sănătoase la finalul competiției și cred că ne-am descurcat bine.

De la începutul anului am început să ne antrenăm împreună, să ne încurajăm unele pe altele și așa am ajuns în acest punct, ca o echipă puternică și sper să mergem mai departe. În ce mă privește, cred că a fost OK, la sărituri aș fi putut ateriza în picioare, la paralele și bârnă ar fi putut să fie mai bine, solul bun, sper să pot arăta mai mult în finala de la individual compus”, a spus Ana Maria Bărbosu, pentru canalul de YouTube europeangymnastics.

Sursă foto: Facebook Federația Română de Gimnastică via Emilia Nicolae

Publicat: 12 04. 2023, 21:53
Actualizat: 12 04. 2023, 21:55