Echipa feminină va debuta la CE de la Bruxelles la paralele

Weekendul trecut a avut loc la Bruxelles tragerea la sorți în ce privește concursul de calificări la Campionatul European de gimnastică feminină programat în perioada 9-13 mai, la Bruxelles (9-13 mai). Astfel, România a fost repartizată în prima subdiviziune, alături de Rusia, campioana europeană en-titre, Italia, Danemarca, Polonia, Croația și Austria. Fetele pregătite de Octavian Bellu și Mariana Bitang vor începe concursul de calificări la paralele, după care vor evolua la bârnă, sol și sărituri. Primele opt echipe vor obține calificarea în finala pe echipe, în timp ce primele opt gimnaste la fiecare aparat vor urca în finalele pe aparate.

În subdiviziunea a doua se regăsesc țări ca Belgia, Portugalia, Turcia, Marea Britanie, Elveția, Islanda, Franța și Slovenia, în cea de-a treia Ucraina, Belarus, Spania, Norvegia, Ungaria, Cehia și Israel, în timp ce Olanda, Grecia, Irlanda, Suedia, Finlanda și Germania se regăsesc în ultima subdiviziune, a patra.

Competiția din Belgia este adresată și junioarelor, România fiind și aici repartizată în prima subdiviziune alături de Croația, Grecia, Islanda, Lituania, Ucraina, Marea Britanie și Suedia.

Program Campionat European (ora României):
Miercuri, 9 mai: calificări junioare
10:30 – 12:30 subdiviziunea 1
12:40 – 14:40 subdiviziunea 2
16:15 – 18:15 subdiviziunea 3
18:25 – 20:25 subdiviziunea 4
Ceremonia de decernare a medaliilor pe echipe

Joi, 10 mai: calficări senioare
11:00 – 13:00 subdiviziunea 1
13:10 – 15:10 subdiviziunea 2
16:15 – 18:15 subdiviziunea 3
18:25 – 20:25 subdiviziunea 4

Vineri, 11 mai:

20:00 – 22:00 finala individual compus junioare

Sâmbătă, 12 mai:
16:00 – 18:00 finala pe echipe senioare

Duminică, 13 mai:
10:30 – 13:10 finala pe aparate junioare
15:00 – 17:30 finala pe aparate senioare

Publicat: 12 03. 2012, 16:56
Actualizat: 12 03. 2012, 16:58