Echipa masculină de gimnastică, în competiție cu Norvegia, Spania și Ungaria, la București

Echipa masculină de gimnastică a României va concura, sâmbătă, la București, în cadrul patrulaterului la care mai iau startul gimnaști din Norvegia, Spania și Ungaria, ca etapă de pregătire înaintea CM de la Glasgow.

Concursul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17.00, la Sala Polivalentă din București.

Pe lângă cele patru echipe naționale, în competiție va fi prezent și un gimnast chilian.

Echipa României îi va avea în componență pe Marian Drăgulescu, Marius Berbecar, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei Ursache și Laurențiu Nistor.

Gimnaștii tricolori, antrenați de Ioan Suciu, Ștefan Gal și Vasile Vug, se pregătesc pentru participarea la Campionatele Mondiale de la Glasgow, programate în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie.

Publicat: 01 10. 2015, 21:51
Actualizat: 01 10. 2015, 21:52