Federația a anunțat programul Cupei Mondiale din 2011

Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a anunțat noul
format al Cupei Mondiale din 2011, care va include șase etape de
categorie A și alte șase concursuri de categorie B.

Potrivit anunțului de vineri al FIG, cele șase etape de Cupă
Mondială de categorie A sunt programate astfel: Jacksonville (SUA,
5 martie), Paris (19-20 martie), Glasgow (30 aprilie), Moscova
(13-14 mai), Stuttgart (12-13 noiembrie) și Tokyo (26-27
noiembrie).

Concursurile de categorie B sunt denumite Challenger Cup și vor
avea loc la Cottbus (11-13 martie), Doha (30 martie-1 aprilie),
Gent (3-4 septembrie), Maribor (23-25 septembrie), Osijek (4-6
noiembrie) și Ostrava (18-19 noiembrie).

Clasamentul va fi întocmit pentru fiecare tip de competiție,
separat, la individual-compus și finale pe aparate, feminin și
masculin, în care vor puncta cele mai bune trei rezultate ale
fiecărui gimnast.

Calendarul internațional din 2011 are ca punct central
desfășurarea Campionatului Mondial din luna octombrie, la Tokyo,
cea de-a 43-a ediție a competiției oferind sportivilor calificarea
la Jocurile Olimpice de la Londra.

MEDIAFAX

Publicat: 13 11. 2010, 13:28
Actualizat: 13 11. 2010, 13:29