Fetele se vor pregăti toată vara la Izvorani

Fetele se vor pregăti toată vara la Izvorani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lotul feminin de gimnastică va rămâne pe toată durata verii la
Complexul Sydney 2000, de la Izvorani. Venite de la Deva în urmă cu
două săptămâni, odată cu schimbarea conducerii tehnice, fetele vor
rămâne în pregătire aici, de-a lungul întregii vacanțe.
„Acesta este planul, de a sta și a ne pregăti aici, suntem
într-o perioadă de lucru, de pus elementele la punct, integralele,
este multă muncă înaintea noastră”
, a explicat Anca
Grigoraș, directorul tehnic al lotului. Dacă până acum fetele aveau
în fiecare vară un cantonament la mare, anul acesta s-a renunțat la
idee. „Timpul până la Mondiale e foarte scurt așa că ne vom
axa numai pe pregătirea în sală. După Europene fetele au avut o
pauză, au fost și numeroase accidentări, deci nu putem pierde
timp”
, a continuat Grigoraș.

După două luni de acumulări, fetele vor ieși în primul concurs
de verificare, în luna august (12-15), la Ipswich, în compania
echipei Marii Britanii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×