„Flavius, ai fetele la picioare!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Europenele din Berlin sunt deja istorie pentru Flavius Koczi.
Cele două medalii cucerite, aur la sol și argint la individual
compus, în Max-Schmeling-Halle, sunt bonus maxim de încredere
pentru reșițeanul în vârstă de 23 de ani, care a început deja cu
pregătirea pentru Mondiale.
La o zi de la întoarcerea în țară, Flavius a reintrat în sala de la
„Lia Manoliu” pentru primul antrenament în postura de vicecampion
european la individual compus. Nu a avut mult timp pentru a
sărbători, deoarece la finalul acestei săptămâni va concura în
Italia, la o competiție inter cluburi. Cu amintirile încă proaspete
de la Berlin, „Mânzul” a vorbit despre cel mai bun concurs pe care
l-a reușit până acum.

Flavius, aveai întotdeauna probleme la coborârea de pe
aparat. Cum ți-ai depășit teama?

Prin foarte mult antrenament. Îmi era destul de greu, pentru că
intram în concurs cu gândul direct la coborâre, am preferat chiar
să îmi micșorez dificultatea exercițiului ca să am siguranță mai
mare la coborâre.

La CE din Berlin, parcă a fost un nou Flavius Koczi. Și din
punct de vedere psihic…

Mi-am dorit foarte mult să iasă bine. Înainte de a pleca de acasă
le-am zis antrenorilor că, decât un aur la aparate, aș vrea un
podium la individual compus. Mi-am dorit în toți acești ani o
medalie pe șase aparate, înseamnă enorm de mult să urci pe acest
podium.

Nu schițezi niciun zâmbet în timpul
concursului…

Eram foarte stresat, mai ales la individual compus. Încercam să
rămân concentrat, să nu îmi distragă ceva atenția, să fiu atent la
ce urmează.

Nu ai tras deloc cu ochiul la tabelă?
M-am uitat după evoluția la cal, pentru că urmam la inele și acolo
practic nu ai cum să ratezi. Dacă ești atent la coborâre, e
OK.

Cum te-ai simțit să ai toată presa la picioare la
sosire?

(râde) Nu sunt obișnuit cu lucrurile astea, a fost ceva inedit
pentru mine. A fost un sentiment ciudat, greu de explicat.

Dar ți-ai dat seama pe loc de situație…
Da, mi s-a părut amuzant. Apoi a mai fost cineva care mi-a strigat:
„Flavius, vezi că ai toate fetele la picioare!”.

Nu l-a
tentat circul

Te-ai gândit să renunți la gimnastică pentru a merge în
spectacole gen „Cirque du Soleil”, ca unii dintre foștii tăi
colegi?

Niciodată. Deocamdată prioritatea mea sunt Jocurile Olimpice și
apoi o să văd ce posibilități voi avea de a rămâne aproape de
gimnastică ori antrenorat, ori spectacole.

Ce ar fi făcut azi la Reșița Flavius Koczi dacă nu ar fi făcut
gimnastică?

E o întrebare grea. Nu m-am gândit. Reșița e un oraș destul de mic,
cu greutăți, nu ai foarte multe soluții pentru a-ți face un rost în
viață.

A devenit „Hotel Sport” din București casa
ta?

Ar putea, că e chiar prima casă. Din 2005, de când am venit la
lotul mare, stau aici tot timpul, m-am obișnuit.

Când erai mic, te antrenai la bara de covoare din fața
blocului?

Bineînțeles. Mă jucam tot timpul cu băieții. Mă rugau să le arăt ce
învățam la gimnastică și abia așteptam. Aveam vreo 9-10 ani și nici
nu bănuiam ce probleme îmi va face mai târziu bara, mai ales la
coborâre (râde).

Mânzul,
adică cel mai mic

Ai „îmblânzit” calul cu mânere. Hipismul te
atrage?

Nu am încercat niciodată, deși, sincer, cred că mi-ar plăcea să
stau o dată în șaua unui cal, să văd cum este.

De unde ți se trage porecla „Mânzul”?
De la Europenele de la Volos din 2006. Am luat aurul la cal cu
mânere și, pentru că eram cel mai mic din echipă, colegii mi-au
spus „Mânzul”.

Ești un tip care nu se manifestă în concursuri. Totuși, la
CE din Berlin, după sol, ai strigat…

A fost o eliberare de stres, de emoții, de tot ce am acumulat.
Faptul că am luat medalie la individual nu m-a ferit de emoții în
finalele pe aparate. În momentul în care am aterizat și din ultima
diagonală m-am bucurat pentru tot ce reușisem să fac.

Ce obiective de viitor ai?
Calificarea la Jocurile Olimpice, pentru că pentru noi, gimnaștii,
este concursul suprem, apoi îmi doresc să merg tot așa de bine ca
la Berlin, am prins acum și mai multă încredere în forțele
proprii,, și să nu-i dezamăgesc pe cei care cred în mine.

6
medalii
a cucerit lotul României la CE din Berlin.
Tricolorii de la lupte obținuseră patru medalii europene în urmă cu
10 zile

Koczi
„fabrică” cea maigrea săritură din lume

Specialist la sărituri, aparat la care a cucerit în 2009 argintul
mondial, Flavius vrea să dea numele unei sărituri. El a început
deja să exerseze în sală o săritură cu trei șuruburi jumătate, care
dacă va fi prezentată în concurs poate deveni cea mai valoroasă din
lume, având nota de pornire 7.4, în condițiile în care acum 7.2
este cea mai dificilă execuție. „Nu am avut timp să pot
pregăti săritura pentru Europene pentru că din februarie ne-am
concentrat pe integralele cu care mergeam la Berlin. Am nevoie de
multe repetiții ca să iasă, am aterizat-o până acum pe moale, în
genunchi, mai am de lucrat”
, explică Flavius.

23 de
ani
este vârsta lui Flavius Koczi

1,60
metri
are Flavius în înălțime

Nu am cont de facebook sau de Hi5. Am încercat să-mi
fac, dar cer prea multe informații și nu îmi place să stau atât de
mult în fața calculatorului

Flavius Koczi, gimnast

Eu mă relaxez mergând la pescuit! E un hobby transmis de
Marius Urzică

Flavius Koczi, gimnast

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×