Flavius Koczi, campion european la sărituri!** Prima declarație a medaliatului cu aur

Flavius Koczi a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Montpellier (Franța). Gimnastul român a intrat primul in concurs și a obținut la prima săritură un punctaj de 16,100, iar la a doua săritură 16.133, având un un total de 16,116.

Pe locul secund s-a clasat ucraineanul Igor Radivilov – punctaje 16,233 și 15,900 total de 16,066. Podiumul a fost completat de rusul Denis Ablyazin – prima săritură notată cu 16,158 și a doua cu 16,066.

Este a doua medalie obținută de băieți la europene după bronzul pe echipe de ieri.

„A fost un concurs greu pe echipe. Noi mai mult ne doream decât ne așteptam, am foști singurii care nu am avut ratări în echipă. A ieșit extraordinar. Ne-am îndeplinit obiectivele stabilite de federație.

Am plecat cu gândul la sol, speram să-mi apăr titlul european. O mică greșeală s-a dovedit a fi decisivă. Cât despre finala de la sărituri, mi-am îndeplinit un vis, câștigarea titlului european la trei aparate diferite.

La Olimpiadă va fi extraordinar de greu, dar sper să ne facem treaba și să cucerim o medalie”, a spus Flavius Koczi, proaspăt campion european la sărituri.

Publicat: 27 05. 2012, 17:07
Actualizat: 27 05. 2012, 17:13