Flavius Koczi, locul șase la cal cu mânere! Hongtao Zhang, campion mondial!

Gimnastul Flavius Koczi s-a clasat, sâmbătă, pe locul șase, cu
nota 14.975, în finala de la cal cu mânere, la Campionatele
Mondiale individuale, de la Londra.

Finala la cal cu mânere a revenit chinezului Zhang Hongtao,
notat cu 16.200. Medalia de argint a fost câștigată de ungurul
Krisztian Berki (16.075), iar cea de bronz de australianul
Priashant Selathurai (15.400).

În prima finală masculină a zilei, Marian Drăgulescu a câștigat
aurul în finala de la sol, cu nota 15.700, aducând delegației
României prima medalie la competiția din Marea Britanie.

Tot sâmbătă, în prima finală feminină, la sărituri, în care
România nu a avut reprezentante, medalia de aur a revenit gimnastei
americane Kayla Williams (nota 15.087).

Vineri, în prima finală pentru delegația României la CM de la
Londra – individual compus feminin – Ana Porgras s-a situat pe
locul șapte (56.500 puncte), iar Anamaria Tămîrjan s-a clasat pe
locul nouă (55.625 puncte).

Sâmbătă vor mai intra în finale Ana Porgras (paralele) și George
Stănescu (inele), iar duminică, Marian Drăgulescu și Flavius Koczi
(sărituri) și Ana Porgras (bârnă și sol).

La ultima ediție a CM (2007), România a obținut două medalii,
ambele de argint, în finalele pe aparate, la bârnă (Steliana
Nistor) și la sărituri (Daniel Popescu).

LIVE
TEXT

Concursul va fi deschis de britanicul Louis Smith, cel
care în calificări a obținut a treia notă, 15,900.

Smith a obținut
14,450 după un exercițiu cu ratare.

A evoluat Seligman.
croatul a fost notat cu 14, 750.

Urmează un specialist la acest aparat, cvadruplul
campion european, maghiarul Krisztian Berki, locul doi (16,100) în
calificările de marți.

Berki își
stăpânește perfect nervii și reușește un exercițiu fără greșeală –
nota 16,075

Reprezentantul SUA, Timothy Mcneill așteaptă nota,
alături de el se pregătește Flavius Koczi, care urmează la
cal
.

15,150 pentru
american.

Flavius Koczi reușește un
exercițiu bun fără ratare

Urmează chinezul Hongtao Zhang, cel care a dominat
sesiunea de calificări la acest aparat (16,275), principalul
favorit la titlul mondial.

Flavius așteaptă nota, emoții sunt
mari – 14,975 locul trei in acest moment și sanse minime de a
prinde podiumul

Chinezul Hongtao
Zhang obține nota 16,200 și îl depășește pe Berki. Sunt șanse
minime ca Zhang să mai poată fi depășit pănă la finalul
concursului.

Australianul
Sellathurai obține nota 15,400
.

Francezul Tommasone
încheie concursul la cal, nota 15,,225.

Astfel, Flavius Koczi
termină finala la cal cu mânere pe locul
6.

Iată clasamentul
final:

1. Zhang China
16,200
2. Berki Ungaria 16,075
3. Sellathurai Australia 15,400
4. Tommasone Franța 15,225
5. Mc Neill SUA 15,150
6. Koczi România 14,975
7. Seligman Croația 14,750
8. Smith Marea Britanie 14,450


După un început românesc senzațional în prima zi a finalelor pe
aparate la Mondialele de la Londra, Marian Drăgulescu cucerind
aurul la sol, este rândul lui Flavius Koczi să forțeze podium
mondial la cal cu mânere.

Campion european în 2006, la acest aparat, Koczi s-a calificat
în finală cu a patra notă, 15,625. El va evolua în concursul de
astăzi, al cincelea.

Rămâi pe
www.prosport.ro pentru LIVE-TEXT.

Publicat: 17 10. 2009, 17:06
Actualizat: 17 10. 2009, 17:44