Tridentul Mariana Bitang – Octavian Bellu – Nicolae Forminte, pe care oficialii Federației Române de gimnastică îl vehiculau la conducerea echipei feminine în urmă cu doar o lună, s-a transformat în duo, după ce ultimul a plecat de la Izvorani.
„Nicolae Forminte caută o nouă provocare”, sună sec titlul articolului de pe GYMmedia.com. Șase cuvinte simple care au adus însă un nou deznodământ în serialul componenței staffului tehnic al lotului feminin, serial care își consuma primele secvențe în urmă cu două luni. „Este normal să își caute ceva de muncă, deoarece colaborarea dintre domnul Forminte și federație a încetat în urmă cu câteva zile. Acesta nu s-a acomodat în colectivul deja format și a hotărât să plece, despărțirea fiind una amiabilă”, explică secretarul general al FRG, Mircea Apolzan.
„Totul s-a încheiat între mine și federație”
Fără un loc de muncă, prin care să-și asigure suportul financiar al familiei și într-o lume în care cuvântul criză stă scris pe buzele tuturor, antrenorul constănțean a recurs la o metodă originală în încercarea de a-și găsi noi angajamente: și-a postat CV-ul pe un site de specialitate, care reunește cele mai noi informații din lumea gimnasticii. „În vârstă de 54 de ani, Nicolae Forminte, specialist român în gimnastica artistică feminină și antrenor al lotului național, cu care a obținut multe succese, este în căutarea unei mari provocări, care să i se potrivească, dar în afara României…”, se creionează în câteva rânduri dorința celui ce a adunat până acum, ca antrenor, 106 medalii (83 la seniori și 23 la juniori). „Acest anunț a apărut din nevoia de a-mi găsi un loc de muncă. Nu am vrut să procedez așa, însă situația de față mă determină să fac asta. În ceea ce privește legătura mea cu federația, totul s-a încheiat, am făcut tot ce a depins de mine și vreau să se știe că nicio secundă nu mi-am părăsit fostele eleve”, a explicat Forminte.
Momentele unei despărțiri neașteptate
1. FRG numește, pe lângă antrenorul coordonator Nicolae Forminte, un colectiv coordonator format din Octavian Bellu, Mariana Bitang și Anca Grigoraș
2. Nicolae Forminte taxează lipsa de încredere a federalilor și își dă demisia
3. Octavian Bellu și Mariana Bitang preiau lotul feminin de gimnastică, care se mută pentru o perioadă la Izvorani
4. Forminte revine asupra deciziei de a demisiona și se întoarce în stafful tehnic
5. FRG și Forminte încetează orice colaborare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER