Fostul medic al echipei de gimnastică din SUA, acuzat de abuz sexual de două foste gimnaste. Una a fost campioană olimpică

Fostul medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite ale Americii, Larry Nassar (53 de ani), este acuzat de abuz sexual împotriva a două foste gimnaste, printre care și o campioană olimpică, informează publicația americană Indianapolis Star, citată de The Guardian.

Numele fostei campioane olimpice nu a fost făcut public, dar, potrivit sursei amintite, aceasta a susținut într-un proces civil, săptămâna trecută, că doctorul Larry Nassar a abuzat-o sexual între 1994 și 2000, perioadă în care era minoră. Fosta sportivă a precizat că liderii gimnasticii din Statele Unite ale Americii știau de faptele lui Nassar, însă au preferat să le ignore.

Cea de-a doua fostă gimnastă este Rachel Denhollander, în vârstă de 31 de ani, care l-a denunțat pe Nassar în august 2016. Într-un interviu pentru Indianapolis Star, Denhollander a afirmat că a fost abuzată de fostul medic în timpul tratamentelor medicale, în 2000.

Larry Nassar a respins, prin intermediul avocatului său, acuzațiile de abuz sexual și a spus că își va apăra nevinovăția în instanță.

„Doctorul Nassar respinge acuzațiile făcute de gimnaste sau de oricine altcineva. Este mândru de cei 29 de ani de activitate voluntară în cadrul echipei de gimnastică a Statelor Unite ale Americii și plănuiește să își apere dreptatea în instanță”, se arată într-un comunicat de presă emis de avocatul medicului, conform The Guardian.

USA Gymnastics a emis de asemenea un comunicat de presă: „Imediat după ce a aflat de plângerile sportivilor cu privire la doctorul Nassar, în vara anului 2015, Steve Penny, președintele USA Gymnastics, a informat autoritățile. Totodată, l-am demis pe doctorul Nassar, iar acesta nu mai face parte din echipa de gimnastică a Statelor Unite ale Americii, care a cooperat în totalitate autoritățile”.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 15 09. 2016, 12:21
Actualizat: 15 09. 2016, 12:25