Venus Williams, Michael Laudrup, Fabio Cannavaro, Marcelo Lippi, Bora Milutinovici, Luis Aragones, Clarence Seedorf s-au alăturat mai vechilor prieteni ai Nadiei, Carl Lewis și Bob Beamon, pentru o aniversare inedită.
Sportiva care în urmă cu 35 de ani inventa perfecțiunea în sport, primind prima notă de 10 leagă astfel șirul petrecerilor aniversare început pe 3 noiembrie, la Londra, reluat acasă, la Oklahoma și purtat, mai departe la Doha. Cercul se va închide luna viitoare, la București, la petrecerea la care îi va avea alături pe mama și fratele ei. 50 de zile de bucurii și de petreceri, în care perfecțiunea nu mai este doar un mit.
Nadia a postat, pe contul personal de Twitter (nadiacomaneci10), poze de la gala din Doha. Alături de Nadia, în fotografii apar Venus Williams, Carl Lewis, Michael Laudrup și Bob Beamon. Fosta gimnastă a ajuns și în prestigioasa sală de antrenament Aspire Academy Gymnasium.
Peste 10,000 de fani urmăresc contul de Twitter al Nadiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER