Gimnaștii români, locul 4 la Glasgow

Niciunul din cei patru gimnaști români prezenți la Cupa Mondială
de la Glasgow nu a reușit să se claseze pe podium, în finalele în
care au concurat sâmbătă, la sărituri, cal cu mânere și sol. În
finala de la sărituri, Marius Berbecar a obținut locul 4, cu nota
15.662, ia Cristian Bățagă s-a clasat pe locul 8, ultimul, cu nota
14.737, proba fiind câștigată de chilianul Gonzales Sepulveda
(15.937).

La cal cu mânere, Ovidiu Buidoșo s-a clasat pe locul 7 (13.525),
finala revenindu-i britanicului Loius Smith (15.550), iar în finala
de la sol, Vlad Cotună a fost al 7-lea, cu nota 14.800. Proba a
fost câștigată de Alexander Shatilov (Israel, 15.375).

La concursul de la Glasgow, care are o vechime de 13 ani, au
participat gimnaști din 31 de națiuni, printre care și cei patru
componenți ai lotului României, însoțiți în Scoția de antrenorul
Marius Urzică(foto).

Glagow Grand Prix s-a derulat doar pe aparate, fără individual
compus, urmând ca din 2011, etapele de Cupă Mondială să se
desfășoare doar cu concurs de individual-compus, nu finale pe
aparate ca și până acum.

MEDIAFAX

Publicat: 20 11. 2010, 22:25
Actualizat: 20 11. 2010, 22:26