În forță

La finalul unei sesiuni de calificări dramatice, în care Cerasela Pătrașcu s-a accidentat grav la paralele, România a terminat pe primul loc, totalizând 181,350 puncte, cu aproape 5 mai mult decât Rusia (176,425 p).

Ghinioanele nu au ocolit echipa României nici la Campionatele Europene de la Clermont-Ferrand (Franța), a treia gimnastă ca valoare din lot, Cerasela Pătrașcu, ratând aterizarea la paralele, ea fiind purtată pe brațe în afara podiu­mului de către stafful tehnic.

„Nu știm cât de gravă este accidentarea, genunchiul arată foarte rău. Cert este că pentru Cerasela, Europenele s-au încheiat. Rămâne să vedem dacă o putem recupera pentru Jocurile Olimpice. Oricum, este o lovitură grea pentru noi. Celelalte fete au fost și ele afectate, dar au reușit să-și revină și să-și facă exercițiile”, a explicat Adrian Stoica, președintele FRG.

Progesul este evident față de precedenta ediție, de la Volos, în 2006, unde România termina, în calificări,  pe locul secund, în spatele Rusiei, la două zecimi, totalizând 175,950 puncte.

Pe lângă calificarea fără probleme în finala pe echipe, unde pornește ca favorită, România va fi prezentă și în trei finale pe aparate.

Astfel, Steliana Nistor va concura pentru aurul continental la paralele, în timp ce la sol vor evolua Sandra Izbașa și Anamaria Tămîrjan. Nistor (15,800) și Izbașa (15,875) se vor duela într-o veritabilă finală autohtonă, la bârnă, unde au acces cu cele mai mari note din concurs.

Finala pe echipe are loc mâine, de la ora 15:00, și este transmisă în direct de TVR2.

finale cu participare românească la Europenele din Franța

Mirela Basescu

Publicat: 03 04. 2008, 22:01
Actualizat: 04 04. 2008, 11:13