Înapoi în laborator
Sandra Izbașa a lăsat în urmă șocul accidentării din luna
septembrie, la Buzău, când a fost la un pas de tragedie. Aflată în
plină recuperare, după operația de refacere a tendonului ahilian la
piciorul drept, Sandra a revenit la Deva, locul de unde au pornit,
de atâtea ori, zeci de visuri de aur.
„E atât de bine să fiu înapoi, e o mare bucurie! Timpul a trecut
foarte repede și parcă ieri eram la spital, cu mâna și piciorul în
ghips”, a declarat Sandra pentru ProSport. Întâlnirea cu colegele,
cu antrenorii și mai ales cu locul unde trăiește de câțiva ani a
fost una emoționantă. „Prima dată când am intrat în camera de la
cămin am început să plâng. Știam cu ce gânduri am plecat de acolo,
ce îmi doream și cum m-am întors. A fost singurul moment în care am
simțit o slăbiciune. În rest, a fost frumos, toți m-au primit cu
brațele deschise”, mărturisește Izbașa.
„Mi-e dor
de sol”
Motivată și nerăbdătoare să înceapă pregătirea, campioana olimpică
de la sol a încercat deja aparatele din sala de antrenament. „Încă
din prima zi, când a venit, s-a urcat pe bârnă, am dat-o însă de
urgență jos, pentru că nu are voie, piciorul nu trebuie forțat
deloc”, explică antrenorul Nicolae Forminte. „Nu mi-e frică, tot ce
simțeam după accidentare a trecut. Am urcat pe toate aparatele și e
bine, chiar și la sol, unde înainte numai când mă gândeam simțeam
un gol, acum mi-e dor de exercițiul meu”, îl completează Sandra.
Gimnasta în vârstă de 19 ani va continua recuperarea, peste două
zile ea având voie, conform indicațiilor medicilor, să alerge din
nou.
„Mă bucur să o văd motivată și într-o condiție fizică bună „,
Nicolae Forminte antrenor