Interviu cu fenomenul Drăgulescu | „Am fost înzestrat cu un corp și cu o minte care au rezistat multor încercări. Spre 40 de ani, trebuie să negociez cu corpul”. Calificat la a cincea ediție a JO, gimnastul dezvăluie pentru ProSport secretul său
La vârsta la care alți sportivi devin antrenori, părăsesc arena sau cârmesc spre lumea afacerilor, Marian Drăgulescu (38 de ani) crede, în continuare, cu toată puterea lui în forța și talentul cu care a fost înzestrat. Gimnastul de la Steaua, triplu medaliat la JO și octuplu campion mondial, a pătruns aseară în finala de la sărituri a CM de la Stuttgart, după ce a obținut a șasea notă din calificări, 14,624, după 14,616 la prima, respectiv 14,633 la cea de-a doua tentativă. Bucureșteanul va fi prezent astfel la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice din carieră. Azi, puțin după prânz, ProSport l-a prins pe Drăgulescu, inventatorul săriturii care-i poartă numele, în autocar, spre hotel.
Felicitări, Marian! Ai timp 5 minute să sărbătorești calificarea la Tokyo sau ești și azi într-o continuă fugă hotel – sală?
Azi – liber la antrenamente, mergem să îl vizităm pe colegul nostru, Cristian Bățagă la spital, tocmai s-a operat la tendonul lui Ahile. Apoi mergem la sală să vedem concursul fetelor. De mâine (n.r. -miercuri), iar pregătire.
Acum aproape 20 de ani te calificai pentru prima ediție de JO – Sydney 2000. Încearcă să te întorci puțin în timp și să-ți aduci aminte ce-ți trecea atunci prin minte…
Eheee… La 20 de ani nu conștientizezi așa bine miza competiției, cu timpul însă devine destul de greu să nu te gândești la importanța unei ediții a Jocurilor Olimpice, ceea ce înseamnă o presiune în plus. Totul e să știi cum să absorbi această presiune și să te hrănești cu ea pentru a-ți construi încă un avantaj pe care l-ai putea avea împotriva adversarilor.
Știu că nu-ți place următoarea afirmație: „Marian Drăgulescu a salvat gimnastica românească”. Dar încearcă să-mi explici dintr-o perspectivă neutră calificarea ta la Tokyo!
Nu foarte mulți sportivi au șansa să participe la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, de aceea sunt foarte recunoscător și mândru să duc tradiția gimnasticii românești mai departe. Marii campioni m-au făcut să extrag de la ei calitățile vitale pentru o carieră lungă și prodigioasă. Mie îmi bate inima din ce în ce mai tare doar la gândul că port treningul cu România, că publicul din sală aude numele țării mele.
Marian Drăgulescu, calificat la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice: „Pasiune, dăruire, ambiție”
Te-am mai întrebat în Satul Olimpic, la JO din Beijing 2008, care e secretul tău. Mi-ai răspuns așa cum răspundea și colegul și prietenul tău din atletism, Marian Oprea. „Muncă și iar muncă”. Aș vrea să aud azi răspunsul tău!
Secretul… Hmmm… Pe lângă faptul că sunt și un tip foarte norocos, aș putea spune că am fost înzestrat cu un corp și cu o minte care au rezistat multor încercări. Dar ca să-ți răspund punctual la întrebarea pe care mi-ai adresat-o… Aș putea spune pasiune, dăruire, ambiție, perseverență, determinare și curaj.
Eu nu fac gimnastică, dar sunt născut în 1980, ca și tine. Spune-mi cum te ajută corpul la aproape 39 de ani?
La 20 de ani te ajută mai mult corpul. Spre 40… Trebuie să cam negociez cu el. Ăsta e cursul firesc al vieții, toți ajungem acolo, dar cu o bună pregătire poți să te autodepășești, indiferent de vârstă, și în disciplinele foarte tehnice, unde fiecare detaliu contează.
Iei medalie duminică?
Doamne ajută!
Îți lipsește aurul la Jocurile Olimpice, ai avut momente în care te-ai lăsat, momente în care ai trecut peste obstacole de toate felurile în carieră. Ți-ai extras resursele de a continua cariera și din acest vis al tău – prezența pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO?
Cu siguranță, cea mai mare motivație rămâne șansa de a câștiga singura medalie care îmi lipsește din palmares, cea de aur de la Jocurile Olimpice. Dacă mai ridic nota de plecare la sărituri, automat cresc și șansele mele. Fiecare etapă cu momentul ei, cu siguranță că este din ce în ce mai greu, nivelul nu a stat în loc, a crescut foarte mult și au apărut foarte mulți sportivi tineri puternici.
Succes duminică!
Mulțumesc și sper ca toți românii să-mi țină pumnii!
Finala de la sărituri a CM de la Stuttgart va avea loc duminică, de la ora 14:00, în direct pe TVR. Marian a devenit al 50-lea component al delegației României la JO din Japonia, din 2020.