Sandra Izbașa a revenit ieri de la Europenele din Berlin cu două medalii de aur, la sol și sărituri. Două rezultate care au reașezat-o pe campioana olimpică din Beijing pe podium după trei ani.
Matură, sigură pe sine, dar extrem de realistă în ceea ce privește viitorul său, Sandra a vorbit despre motivația pe care i-au dat-o cele două medalii și despre schimbarea prin care a trecut de când au venit la conducerea lotului olimpic feminin antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu.
Sandra, cum te simți în postura de dublă campioană europeană? Bine. A fost un concurs greu, dar mă bucur că am reușit să îmi stăpânesc emoțiile. Este o bucurie că am urcat pe podium după doi ani în care nu am luat nimic, o motivație extraodinară de a merge mai departe.
Au meritat aceste medalii toate momentele grele prin care ai trecut după accidentare? Da. Nu îmi pare rău că am continuat, știam că pot mult mai mult. Dar, indiferent că erau sau nu aceste rezultate, nu am regretat niciodată că m-am întors în sală și am încercat să o iau de la capăt. Cred că aș fi regretat dacă era altfel și dacă m-aș fi mulțumit cu ce aveam înainte de accidentare.
Te așteptai la aur la sărituri? Este o premieră pentru mine. Sincer, mă așteptam, pentru că am muncit enorm pentru sărituri. Când mi-au propus antrenorii, am luat-o ca pe o provocare și am zis: de ce nu? Dacă era să iasă, era bine, dacă nu, asta era. Nu aveam nimic de pierdut.
Domnul Bellu spunea că, dacă ți-ai recupera paralelul, ai avea șanse și la individual… E mult până atunci. Nu știu, nu prea mă văd iarăși la paralele, ar fi o dublă provocare pentru mine. Probabil că o să am nevoie de ceva timp să mă obișnuiesc psihic cu ideea aceasta, iar apoi, cine știe… Cu mască, fără mască Ai trecut peste superstiția cu anii impari? Da, categoric (râde). Tot timpul am zis că anii pari sunt cei mai buni pentru mine, pe când cei impari îmi poartă ghinion. Însă acum am trecut peste asta. M-a ajutat foarte mult și mama, care mi-a spus că numai de mine depinde. Acum știu că anul este așa cum îmi propun eu să fie.
Ce ai învățat de când te pregătești cu Bellu și Bitang? Foarte multe. M-am maturizat în gândire, sunt parcă un alt om, văd lucrurile altfel, îmi stabilesc mai bine prioritățile, parcă totul s-a schimbat, chiar și în concurs. La un moment dat, mă gândeam chiar să mă retrag, însă ei m-au întors din drum.
Parcă purtai o mască în timpul evoluțiilor… Absolut deloc. Și asta e una dintre schimbări. Sunt foarte concentrată pe ceea ce fac, foarte atentă, știu că detaliile fac de multe ori diferența. Eu sunt la fel, același om, felul în care percep concursul s-a schimbat.
Ai zâmbit puțin pe podium… Sunt conștientă că am foarte mult de muncă. Mă bucur pentru aceste medalii, dar nu mă pot îmbăta cu apă rece. Am foarte multe lucruri de pus la punct, de fixat altele și știu că la Mondiale va fi mult mai greu decât acum.
Rusoaica Mustafina, una dintre adversarele de temut, va rata Mondialul în urma accidentării de la CE Berlin… Am auzit și e trist. Am mers și am vorbit cu ea. Am încurajat-o și i-am urat să îi reușească operația, să se recupereze repede și să ne întâlnim pe podium. E un copil bun, îmi pare rău de ea, știu cum e să treci prin momentele astea.
Ce urmează? Înapoi la muncă. Poate chiar mai multă muncă, pentru a evolua perfect la Mondiale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER