Izbașa, Porgras, Racea și Chelaru vor participa la Cupa Mondială de gimnastică de la Gent

Gimnastele Sandra Izbașa, Ana Porgras, Amelia Racea și Diana
Chelaru vor participa, în zilele de 11 și 12 septembrie, la a patra
etapă a Cupei Mondiale din 2010, care se va desfășura la Gent
(Belgia), informează site-ul oficial al Federației Române de
Gimnastică, citat de MEDIAFAX.

La competiția din Belgia și-au anunțat prezența peste 200 de
gimnaste și gimnaști din peste 30 de țări. Conform sursei citate,
Cupa Mondială din Belgia reprezintă un prilej de pregătire pentru
sportivele din România, în vederea Campionatelor Mondiale de
gimnastică ce vor avea loc în perioada 16 – 24 octombrie, la
Rotterdam.

Publicat: 30 08. 2010, 13:48
Actualizat: 30 08. 2010, 13:50