Izbașa reintră în ‘scenă’! „Alors on dance!”
Campioana olimpică la sol, Sandra Izbașa (20 de ani), pare să fi
trecut peste perioada neagră a accidentării și, de mâine, revine pe
scena gimnasticii mondiale, la etapa de Cupă Mondială de la
Gent.
Teamă, îngrijorare, disperare, urmate de speranțe, multă muncă de
recuperare și ambiția de a arăta că locul ei este încă în sportul
de performanță. Toate acestea consumate și cântărite timp de 12
luni de către Sandra Izbașa. O luptă cu propriul organism, de care
se vedea învinsă în septembrie anul trecut, când a suferit în
timpul unui antrenament o dublă accidentare: ruperea tendonului
ahilian de la piciorul drept și fracturarea mâinii stângi, dar pe
care a avut puterea să o câștige. „Sandra a stat un an, a avut
probleme serioase, dar acum e recuperată total. Trebuie însă să-și
recapete și siguranța, tupeul în concurs, atitudinea”, a declarat
Octavian Bellu, antrenorului lotului olimpic. Astfel, mâine, în
sala „Topsporthal Vlaanderen” din Gent, Sandra va evolua în
concursul feminin, care programează în primul act calificările
pentru finalele pe aparate. Sportiva în vârstă de 20 de ani va
evolua numai la sol, aparatul care i-a adus consacrarea europeană
și olimpică. România va mai fi reprezentată la concursul din Belgia
de Diana Chelaru, Ana Porgras și campioana europeană la bârnă,
Amelia Racea.
„Se pleacă la Gent cu două obiective: fetele să termine
competiția fără nicio urmare în planul sănătății și să-și poată
prezenta exercițiile cu care sunt în pregătire”
Octavian Bellu, antrenor
Reprezentantele României vor evolua la următoarele aparate: Diana
Chelaru – sărituri și sol, Sandra Izbașa – sol, Ana Porgras –
paralele și bârnă și Amelia Racea – sărituri, paralele și bârnă