Gimnastul Flavius Koczi, medaliat cu argint la individual compus la Campionatele Europene de la Berlin, a declarat, luni, la întoarcerea la București, că ar fi meritat să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, considerând că germanul Philipp Boy a fost avantajat deoarece reprezenta țara gazdă.
„Toată lumea mi-a spus că meritam aurul, și eu cred același lucru, dar fiind la Berlin, la ei acasă, așa trebuia să se întâmple. Înaintea concursului speram să fiu pe podium, dar cu timpul, după ce treceau rotațiile, m-am gândit chiar la aur. La finalul concursului am fost puțin dezamăgit, dar mi-am luat revanșa cu vârf și îndesat la sol„, a spus Koczi.
Medalia de aur a fost câștigată de germanul Philipp Boy (88.875 puncte), care a totalizat cu 50 de miimi de punct mai mult decât sportivul român, iar pe locul trei s-au clasat ucraineanul Mikola Kuksenkov (88.350) și britanicul Daniel Purvis (88.350).
Flavius Koczi s-a declarat mulțumit de cele două medalii obținute la Berlin, dar a precizat că se aștepta să câștige una și în proba de sărituri. El a admis că mai trebuie să-și îmbunătățească evoluția la acest aparat și a precizat că se gândește la o săritură care să-i poarte numele: „Sunt foarte mulțumit de cele două medalii, dar se putea să iau medalie și la sărituri, însă cine nu riscă nu știgă. După aceste Campionate Europene, după ce am văzut ce se sare, va trebui cu siguranță să-mi îmbunătățesc exercițiul la sărituri. Vreau să vin cu o săritură care să îmi poarte numele. Mă gândesc la o săritură cu trei șuruburi și jumătate, cu notă de plecare din 7,2 sau 7,4. Am încercat de mai multe ori înainte de europene, dar săritura nu era bine pusă la punct. Sper ca la Campionatele Mondiale să le fac celorlalți concurenți o surpriză„.
Antrenorul lotului masculin de gimnastică al României, Ioan Suciu, consideră că întrecerea a fost una reușită pentru delegația tricoloră: „A fost un Campionat European reușit, cu o mare gură de oxigen pentru gimnastica masculină. Acum urmează o pregătire asiduă pentru Campionatul Mondial„.
Tehnicianul a precizat faptul că Flavius Koczi putea obține medalie de aur și la sărituri. „Flavius dacă își făcea și a doua săritură putea să ia încă o medalie de aur. Sperăm ca la mondiale să vină cu o săritură nouă. La individual compus, în opinia mea, Flavius este campionul european moral, după evoluțiile avute la toate cele șase aparate. Din păcate concursul a fost în Germania și mă opresc aici cu declarațiile”.
Delegația masculină de gimnastică care a participat la CE de la Berlin a sosit la București, luni, la ora 14.30, cu o cursă de la Praga, și a fost așteptată la Aeroportul Henri Coandă de Otilia Bădescu, Doina Melinte, Ionela Târlea și Doina Ignat.
România a ocupat locul doi în clasamentul general pe medalii de la Campionatele Europene de gimnastică de la Berlin, competiție care s-a încheiat duminică și în care sportivii din Rusia s-au aflat de cele mai multe ori pe podium.
Sportivii români au câștigat șase medalii, dintre care trei de aur, două de argint și una de bronz. Sandra Izbașa și Diana Chelaru au adus delegației României o medalie de aur și una de argint în finala de la sol. Sandra Izbașa a mai câștigat o medalie de aur la sărituri, iar la individual compus feminin Amelia Racea s-a clasat a treia. La masculin, Flavius Koczi a câștigat medalia de aur la sol și pe cea de argint la individual compus. România a avut ca obiectiv la CE de la Berlin câștigarea a 1-2 medalii.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER