Lacrimile unei campioane. Larisa Iordache a încercat să-și facă singură curaj. Mesajul postat de valoroasa gimnastă: „Cazi de șapte ori, te ridici de opt ori”

Larisa Iordache, aflată în mare formă, cu șanse la medalii la individual compus și bârnă la CM din Montreal, s-a accidentat grav la încâlzirea de la sol, aparat la care reprezentantele României urmau să debuteze.

Bucureșteanca legitimată la CS Dinamo, una dintre cele mai valoroase sportive ale României, a scris pe pagina sa de facebook un mesaj pentru toți fanii.

 „Când am spus că sunt pregătită pentru orice nu mă așteptam chiar la asta. Ce-i drept, m-a cam luat prin surprindere. Deși sunt bulversată, încerc să îmi adun cuvintele pentru a putea să vă mulțumesc din tot sufletul. N-am crezut că toată munca noastră, a mea și a antrenorilor, se poate evapora într-o fracțiune de secundă. N-am crezut și încă pare un vis neplăcut.

Dar, cum e vorba aceea, „cazi de șapte ori, te ridici de opt”, eu o aleg de fiecare dată, iar acum din nou o să o fac, însă sper să îmi iasă mai bine. Mulțumesc încă o dată pentru mesaje, gânduri bune și susținerea voastră. Mulțumesc antrenorilor mei pentru tot. We are a team! Mulțumesc familiei mele pe care o iubesc și mă iubește necondiționat, pentru fiecare clipă în care îmi sunteți alături. Mulțumesc”

Publicat: 05 10. 2017, 21:03
Actualizat: 05 10. 2017, 21:04