Larisa, urmărită pas cu pas în Anvers! În lacrimi după locul 4 la individual compus, dar politicoasă, naturală și glumeață
Pornim spre Sportpaleis plini de nerăbdare, emoție și de speranță. Renunțăm să facem orice fel de calcule, mai ales după ce am văzut finala individuală la masculin, în care ierarhia s-a modificat exact în ultima rotație și spre suprinderea multor oameni pricepuți în ale gimnasticii. Emoțiile cresc pe măsură ce se apropie ora de începere, iar sala începe să se umple.
Mai e cel puțin o oră până la începerea finalei, așa că dăm o raită pe la centrul de presă, încercăm să aflăm noutăți. Dăm peste Aly Raisman, cunoștința noastră mai veche, de la Londra, care dă interviuri colegilor de peste Ocean. Până să înceapă concursul mai trecem o dată pe la standul ICR unde este forfotă mare. A trecut pe acolo Sandra Izbașa, este așteptat Marius Urzică.
Larisa, o prezență elegantă
Se face ora 20h00 (ora de la Anvers), iar în scenă intră cele 24 de gimnaste. Suntem cu ochii pe sărituri, aparat la care evolueză gimnastele din prima grupă, printre care se numără și Larisa noastră. O prezență elegantă, într-un costum negru – roșu – gri, care o prinde de minune.
Lângă mine se așează un cuplu înarmat cu un drapel românesc, pe care îl flutură cu entuziasm. Înainte să apuc să îi întreb de unde vin, îi aud vorbind în germană. Îmi spun că sunt îndrăgostiți de gimnastica românească de pe vremea Nadiei, că le știu pe toate fetele noastre și că le urmăresc cu mare dragoste peste tot. Înainte să mă dezmeticesc, jumătatea feminină, o doamnă extrem de rafinată, mă întreabă când trec la seniorat Andreea Iridon și Asiana Peng, pentru că abia le așteaptă, și o urmăresc deja pe Andreea Munteanu.
Vine rândul Larisei, e prima ei evoluție în această finală. Au sărit deja marile favorite – Biles, Ross și Mustafina, toate fără greșeli mari. Se anunță un concurs greu. Fata noastră are un început bun, o notă peste 15 și sperăm la podium.
Începe și rotația a doua – la paralele. Mustafina ridică publicul în picioare cu o evoluție în nota obișnuită (e doar campioană olimpică la acest aparat), iar noi așteptăm cu oarecare încordare evoluția campioanei noastre. În calificări a avut o ezitare mare, doamna de lângă mine își ține răsuflarea și o aud cum respiră ușurată după ce Larisa întoarce acea Shaposhnikova care a încurcat-o în calificări. Scapă de restul desprinderilor, cu bine, aterizare bună și greul …a trecut. Sau așa credem noi.
Marcată de ratarea de la bârnă
La jumătatea concursului Biles și Ross sunt pe primele două locuri, Mustafina pe 3. Larisa e pe 5, dar urmează bârna, aparat la care excelează. Prima care întră în concurs la bârnă e Simone Biles, în vreme ce la sol își începe evoluția Vanessa Ferrari. Nici nu știm unde să ne uităm. Italianca smulge ropote de aplauze prin exactitatea cu care iți prezintă exercițiul, iar Simone Biles trece cu bine de bârnă. O evoluție fără greșeli mari, cu o coborâre foarte valoroasă și bine executată. Mustafina afișează mult mai multă siguranță față de calificări, e hotărâtă să repare imaginea un pic șifonată de nereuștiele din urmă cu două zile. Și vine rândul Larisei. Urcă hotărâtă, trece cu bine de acea întoarcere la 360 de grade, înșurubează perfect și prinde bârna. Bravo Larisa! Nu apucăm să ne bucurăm că la următoarea succesiune de elemente are o ezitare și cade. Ne-a stat inima, nici nu vrem să ne gândim ce o fi în sufletul ei! Se urcă înapoi pe aparat, își termină exercițiul cu un triplu șurub pe care îl execută foarte bine, dar e vizibil marcată de ratare!
Locul 4, cel mai nesuferit
La ultima rotație apare în sală Octavian Bellu. O încurajează și îi dă ultimele sfaturi înainte să concureze. Nu știm ce i-a spus, dar Larisa intră zâmbitoare pe covor, a lăsat în urmă nereușita de la bârnă și face un sol de zile mari. Aterizările sunt lipite, elementele de coregrafie, piruetele, salturile se înlănțuie fluid, pare că nu face niciun efort, atât este de naturală! Muzică antrenantă, exercițiu dinamic, final de execuție și de concurs cu un dublu echer bine aterizat și ropote de aplauze însoțesc ieșirea fetei noastre de pe podium. După așa o evoluție este cu atât mai mare regretul…of, cum ar fi fost dacă nu rata la bârnă? Cine poate ști? Mustafina, Ross și Biles își execută cu siguranță exercițiile, cea din urmă impresionează prin acrobatică și prin stăpânirea de sine. La final, clasamentul arată o dublă americană – Biles și Ross pe primele două locuri, cu Mustafina pe locul 3. Pe 4 Larisa noastră! Locul patru este cel mai nesuferit. Și cu siguranță așa este!
S-a terminat și ceremonia de premiere, alergăm la zona mixtă sperând să prindem ceva reacții și poate o poză, două. Apare Lucian Sandu, imediat după el Larisa. Are încă lacrimi în ochi, cu siguranță regretul erorii de la bârnă o apasă în continuare. Dar face eforturi să zâmbească, e politicoasă și amabilă cu toată lumea, răspunde la întrebări, ba chiar reușește să glumească. Nu are cum să nu te impresioneze prin candoarea și căldura dezarmante pe care le emană, prin modestia și naturalețea care îi însoțesc fiecare gest și fiecare vorbă. Duminică își va lua revanșa, cu siguranță! Avem încredere în ambiția, curajul și talentul ei și avem încredere în experiența și motivația Sandrei de a încheia la înălțime o carieră strălucită.
Corespondență din Anvers, Mădălina BARBU
Fotografii, Florin MIHUȚ