Presa din Statele Unite ale Americii a venit cu noi detalii despre dosarul de la Tribunalul Federal Elvețian care le are în prim-plan pe gimnastele Ana Bărbosu (18 ani) și Jordan Chiles (23).
De data aceasta, avocații sportivei din SUA au înregistrat și proba video care are rolul de a anula verdictul dat inițial de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Luni, 16 septembrie 2024, Federația de Gimnastică din SUA (USAG) a înregistrat apelul lui Jordan Chiles la Tribunalul Federal Elvețian, astfel că Ana Bărbosu riscă în mod oficial să piardă din nou medalia de bronz pe care a cucerit-o în proba de sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Imediat după, presa din SUA a dezvăluit și principalele două argumente prin care reprezentanții lui Jordan Chiles vor încerca să îi facă dreptate sportivei în vârstă de 23 de ani.
Unul, care este și foarte puternic de altfel, e reprezentat de celebra probă video pe care TAS nu a mai acceptat-o în dosarul lui Jordan Chiles, din cauza faptului că USAG a trimis-o după oferirea verdictului.
Pe scurt, TAS i-a luat medalia lui Chiles și a declarat-o învingătoare în proces pe Ana Bărbosu, deoarece echipa americancei ar fi depus contestația din finala probei de sol în 64 de secunde. Asta în contextul în care regulamentul Federației Internaționale de Gimnastică (FIG) impune ca o contestație să fie făcută în cel mult 60 de secunde.
Proba video trimisă de americani trebuia să răstoarne verdictul TAS, deoarece pe ea s-ar putea vedea clar că echipa lui Chiles a contestat verdictul arbitrilor în sub 60 de secunde. Însă, așa cum am precizat, TAS nu a mai primit probe noi la dosar după oferirea verdictului.
Situația este cu totul alta la Tribunalul Federal Elvețian, deoarece toate probele au fost depuse în timp util, inclusiv celebra probă video. Iar americanii de la publicația USA Today sunt convinși că aceasta va face diferența:
Un clip înregistrat de echipa Netflix ar putea să fie arma principală în apelul lui Jordan Chiles pentru medalia de bronz”, titrează USA Today.
Filmarea menționată mai sus a fost realizată de echipa Netflix condusă de regizorul Katie Walsh, care a avut permisiunea de a filma finala probei de sol, pentru realizarea unui documentar despre Simone Biles. Este vorba despre producția „Simone Biles: Rising”.
Potrivit USA Today, într-un clip înregistrat de echipa Netflix se poate vedea clar că echipa lui Jordan Chiles a depus contestația în sub 60 de secunde.
Dacă Jordan Chiles reușește să-și păstreze medalia olimpică de bronz, ar trebui să îi mulțumească lui Simone Biles și documentarului pe care Netflix îl realizează pentru aceasta”, punctează americanii.
În continuare, prezintă și câteva detalii concrete:
Contestație pentru Jordan! Antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, este auzită pe filmarea documentarului spunând asta, la exact 49 de secunde după ce scorul lui Chiles a fost anunțat. Ea repetă, de asemenea, „contestație pentru Jordan” și „Pentru Jordan” înainte de termenul limită de 60 de secunde”, se mai arată pe USA Today.
Rămâne de văzut ce va decide completul de judecători de la Tribunalul Federal Elvețian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER