Mai ridicăm capul?

Gimnastica a început identic ultimele trei cicluri olimpice: un singur bronz la CM

Gimnastica feminină românească pare că a obosit. Un sport-emblemă al României, cu zeci de medalii și de vedete născute din pricepere, talent și un sistem fără fisuri, începe să dea rateuri. Rezultatul de la Mondialele de la Anvers (Belgia), dar mai ales premisele care se întrevăd în viitorul apropiat, vin să alimenteze temerile. Vom avea putere să redevenim ce am fost odinioară? Va exista interes la cel mai înalt nivel pentru a fi rezolvate problemele acestui sport? Nimeni nu se încumetă să dea un răspuns, nici măcar Mariana Bitang. „Analiza o vom face într-un cadru adecvat, nu prin presă. Ce pot să spun? E trist că se dezintegrează un sistem. Fiecare are partea lui de vină, dar nu poți să faci nimic de unul singur. Mi-e dor de o generație cum a fost cea a lui Miloșovici, Gogean, Amânar. Nu vreau să spun mai mult, pentru că orice vorbă a mea s-ar putea interpreta”, a declarat reputata antrenoare pentru ProSport.

Iordache: „Mă așteptam la mai mult”

Rezultatul de la Anvers pare un pas înainte față de ultima ediție mondială, unde nu s-a obținut nicio medalie, însă pare mai degrabă un pas pe loc. Sandra Izbașa s-a retras, cel puțin pentru moment, iar lotul va fi coagulat în jurul Larisei Iordache, o sportivă cu calități de excepție, dar care cedează atunci când evoluează sub presiune. Așa s-a întâmplat și la Olimpiadă, și la Mondiale, în proba unde pornea favorită, bârna. „Mă așteptam la mai mult, dar așa a fost să fie. Faptul că am luat bronz la sol este o consolare și un impuls pentru mine de a continua, de a obține medalia pe care mi-o doresc. Vreau să mă recuperez cât mai repede, să muncesc mai mult și să fiu mult mai sigură pe mine”, a spus Larisa Iordache, ieri, la aeroport. Cu trei săptămâni înainte de Mondiale, colectivul tehnic al lotului alerga cu ea pe la medici, pentru a o pune pe picioare după o accidentare.

Stoica: „Sper să nu plece Bellu și Bitang”

Cine i se va alătura Larisei? În primul rând Diana Bulimar, care a rămas acasă fiind accidentată. Apoi, Ștefania Stănilă (16 ani), debutanta de la Mondiale. Ambele sunt deocamdată sportive de „echipă”. Pentru Rio, mai pot intra în discuție Andreea Munteanu (15 ani), Andreea Iridon (14 ani) și Asiana Peng (13 ani). „Americanii s-au dus mult înainte. Noi încă o avem pe Larisa, Stănilă a debutat la o competiție majoră, am putea avea o echipă competitivă pentru Rio în funcție de cum vor intra și fetele tinere”, este concluzia președintelui FR de Gimnastică, Adrian Stoica.


Mai rămâne un lucru important de stabilit. Cine își va asuma reconstrucția echipei? Zvonurile apărute după Mondiale anunță plecarea antrenorilor Bellu și Bitang. „Nu vreau să discut despre acest subiect, dar noi am făcut voluntariat. Nu am fost integrați”, a punctat Bitang. Adrian Stoica a auzit și el ceva, dar speră să nu fie adevărat: „N-ar fi cea mai bună soluție să se spună «Să vină și alții!». Plutește ceva în aer, că Bellu și Bitang ar vrea să se retragă, dar îmi doresc să nu fie așa. Dacă vom reuși să ne menținem cei mai buni tehnicieni, încă se mai poate spera la ceva, dar dacă o spunem că o luăm de la zero, că facem reconstrucție, s-ar putea să nu avem suficient «fier-beton»”.

Nu poți să faci un Mondial cu o lună de pregătire printre infiltrații, masaje terapeutice și vizite la osteopați
Octavian Bellu, antrenor lot feminin

M-am obișnuit să gândesc din Olimpiadă în Olimpiadă și nu din Mondial în Mondial. După ce te-ai chinuit patru ani iese măcar bine la Olimpiadă. Și asta sper să se întâmple și la Rio
Octavian Bellu

Publicat: 08 10. 2013, 03:00
Actualizat: 08 10. 2013, 03:00