Marius Urzică va „dansa pentru tine”

Marius Urzică și partenera sa Larisa Pleșca luptă pentru familia greu încercată a fetei, în noua ediție a emisiunii „Dansez pentru tine“, care începe vineri la Pro TV.

Larisa vrea să-și ajute familia să treacă peste greutățile zilnice și să amelioreze suferința tatălui ei, care suferă de diabet pe sistem nervos de 26 de ani. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit acum  patru ani când medicii din Arad l-au operat  de apendicită, dar,  în urma operației, a făcut septicemie. Înainte de plecarea spre spital, familia și-a vândut bunurile la un preț de nimic pentru ca bărbatul să poată fi internat. Din acea clipă, el  face hemodializă de trei ori pe săptămână. Bărbatul se topește pe zi ce trece sub ochii familiei. Familia Pleșca face în fiecare lună economie la apă, curent și gaze doar pentru a-i ajunge banii. Iar Marius Urzică va dansa cât poate de bine pentru a le fi de ajutor, la prima ediție în costum de indian.

Și fosta iubită a lui Stelea va dansa

Lili Sandu (foto dreapta) și partenerul său Andrei Ștefan luptă pentru o casă pentru Andrei și mama lui. Cei doi au stat tot timpul cu hainele în cutii și trăiesc doar din salariul de învățătoare al mamei. Frumoasa Lili Sandu, fosta iubită a lui Bogdan Stelea, spune că abia așteaptă să se întreacă pe ringul de dans pentru a-l ajuta pe Andrei.

"Îmi place mult dansul și asta m-a făcut să accept. Punctul meu forte cred că este ambiția de a trece peste orice obstacol" – Marius Urzică

 

Publicat: 15 10. 2008, 17:25
Actualizat: 16 10. 2008, 09:22