MC Marocan
Mondialele de gimnastică de la Londra debutează astăzi (ora
12:00), când sunt programate calificările băieților. Astfel, după
încheierea tuturor evoluțiilor se vor cunoaște sportivii care vor
fi prezenți în finala de la individual compus și în cele șase
finale pe aparate.
Marian Drăgulescu rămâne vedeta delegației tricolore. De-a
lungul celor cinci zile de când a ajuns la Londra „Marocanul” se
află permanent în centrul atenției presei și a fanilor. Mai mult,
el rămâne același tip tonic, care le insuflă colegilor o energie de
campion. „O legendă”, cum este caracterizat de presa britanică,
multiplul campion mondial a surprins prezentând pe lângă cele două
aparate care l-au consacrat, solul și săriturile, și un exercițiu
complex la bară fixă.
„Vreau să arăt că mai am un cuvânt de spus și îmi doresc
să urc măcar o dată pe podium. Exercițiile dificile pe care le am
îmi dau speranța că totul e posibil, numai să prind o zi
bună”, ne-a declarat Drăgulescu. Alături de el, încă cinci
gimnaști intră în calificări țintind finalele pe aparate: Flavius
Koczi – cal cu mânere, sărituri și sol, Daniel Popescu – cal cu
mânere, Marius Berbecar – paralele și sărituri, Cosmin Popescu –
cal cu mânere și paralele și Robert Stănescu – inele.
Drăgulescu a trecut în 2009 de accidentări, certuri în
familie, retrageri sau războaie mediatice
29 de ani va
împlini în acest an, pe 18 decembrie, Marian Drăgulescu
6 titluri
mondiale are Drăgulescu în palmares