Medalia e încă la Ana Bărbosu, dar Jordan Chiles continuă să facă milioane de dolari din contracte de publicitate. A apărut colecția personalizată de costume a gimnastei din SUA

Foto: Profimedia 20.12.2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Medalia de bronz de la Jocurile Olimpice este în posesia Anei Bărbosu, însă Jordan Chiles este cea care face milioane de dolari din contractele de publicitate ce le-a obținut după toată tevatura de la Olimpiada de la Paris.

Gimnasta din Statele Unite profită la maxim de faima dobândită în ultimele luni și se laudă acum cu noua sa colecție personalizată de costume de baie.

Medalia e încă la românca Ana Bărbosu, dar Jordan Chiles continuă să facă avere din contracte de publicitate. A apărut colecția personalizată de costume a gimnastei americane

Medalia de bronz de la Jocurile Olimpice este în vitrina româncei Anei Bărbosu, însă Jordan Chiles este cea care face adevărate averi din contractele de publicitate pe care le-a obținut după tot scandalul de la Olimpiada de la Paris.

Gimnasta de peste Ocean profită la maxim de faima dobândită în ultimele luni și, acum, se laudă cu noua sa colecție personalizată de costume de baie. Disponibile în trei modele și culori diferite, costumele de baie sunt personalizate cu numele sportivei americane și au fost fabricate 82% din poliester și 18% din spandex.

„Disponibilitate limitată, obțineți-l cât mai repede! Crește-ți încrederea și scoate-ți în evidență personalitatea alături de costumul Jordan Chiles. Atât Jordan, cât și tu iubești țesătura, așa că am adus-o în acest costum roșu aprins. Un nou design cu bretele la spate și cristale laser clare fac ca acest costum unic să sclipească și te vor face cu siguranță să strălucești. Jordan a vrut să aducă acest lucru într-unul dintre costumele sale pentru colecția Season to Strive.

Ca un costum conceput chiar de către Jordan Chiles, acesta întruchipează hotărârea ei de a ajunge la excelență. Cu o croială clasică, dar în același timp și retro, adăugată acestui stil, te vei simți cel mai bine în acest costum exclusiv. Lăsați partea înflăcărată a acestui tricou să vă alimenteze aspirațiile și să mergeți cu încredere către obiectivele dumneavoastră! Ieșiți în evidență față de restul în colecția exclusivă a lui Jordan!”, se arată pe site-ul firmei producătoare gkelite.com.

A început deja să-și scrie memoriile

Jordan Chiles a dezvăluit că în luna martie a anului viitor va publica o carte în care își va spune povestea carierei sale de până acum. Medaliată cu aur la Paris cu echipa Statelor Unite, gimnasta consideră că e momentul potrivit pentru a-și scrie memoriile într-un volum denumit „I’m That Girl”.

Publicația People a fost cea care a anunțat lansarea lucrării și dezvăluie că Jordan Chiles vorbește în carte despre „realitățile psihologice și fizice din sport, rasismul de care s-a lovit în gimnastică, problemele avute cu alimentația în copilărie și relațiile de prietenie cu membrele lotului SUA”.

Publicat: 20 12. 2024, 10:28
Actualizat: 20 12. 2024, 10:32