Mesajul emoționant al Cătălinei Ponor, portdrapelul României la Jocurile Olimpice
Gimnasta Cătălina Ponor va fi port-drapelul delegației României la Jocurile Olimpice de la Rio, iar tripla campioană olimpică de la Atena a declarat că este o onoare pentru ea această distincție si va face în așa fel încât drapelul național să fie văzut de toată lumea.
„Abia aștept să ajung acolo, să savurez momentele acelea în primul rând pentru că, din păcate, chiar dacă am avut două ediții de Jocuri Olimpice, nu am avut timp să ajung la deschidere și acum va fi ceva unic pentru mine. Sper să-l ridic cât mai sus, ca să-l vadă toată lumea, și din avion să se vadă”, a declarat Cătălina Ponor pentru DigiSport.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a decis ca portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio să fie Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena și unica gimnastă din lume care a cucerit medalii la Jocurile Olimpice la o distanță de opt ani. Favorite pentru a purta drapelul erau handbalista Cristina Neagu și Simona Halep. Ultima a anunțat vineri că nu va participa la competiția din Brazilia, de teama virusului Zika.
„Cred că o să fiu foarte bine primită, mai ales că Brazilia chiar mă iubește, am văzut data trecută. La vârsta asta, să ai un rezultat bun și să vii cu o medalie, oricare ar fi ea, ar fi excelent„, a mai spus Ponor.
A 31-a ediție a Jocurilor Olimpice va debuta la Rio pe 5 august și se va încheia pe 21 august.