Nadia Comăneci, supranumită „Zeița de la Montreal”, a vorbit în presa spaniolă despre evoluția de zece de la Jocurile Olimpice din urmă cu 48 de ani și surprinde afirmând că ar fi putut să presteze mai bine în acel exercițiu văzut ca pe unul perfect de toată lumea.
Legenda gimnasticii mondiale se află în aceste zile la Madrid unde luni va participa la decernarea Premiilor Laureus pentru cei mai buni sportivi din întreaga lume.
Nadia Comăneci surprinde pe toată lumea când susține că exercițiul de 10 de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 îl putea executa mai bine. A fost notată cu 1.00, după o prestație fără cusur la paralele, deoarece computerul de notare nu era programat să afișeze cifra 10. Au fost momente de uluială în sală la acea vreme, pentru că nimeni nu înțelegea nota 1.00 de pe tabelă.
Imediat misterul a fost elucidat, iar Nadia a devenit la 14 ani prima gimnastă din lume care a primit nota 10. În total, la Montreal, Nadia a primit de șapte ori nota 10. Acum, la aproape cinci decenii distanță, legendara gimnastă afirmă nonșalant că putea face mai mult la exercițiul care scris istorie în acest sport.
„Nota 10 m-a pus în lumina reflectoarelor, pentru că nimeni nu știa de mine până nu am luat 10. Asta i-a făcut pe oameni să se întrebe cine este, de unde vin, ce este România…. (n.r. – În zilele noastre, acea notă de 10 ar mai fi posibilă?) Nu compar vremurile, pentru că ceea ce făceam atunci era la vremea ei, și comparând cu acum… Nu, prefer să nu o compar. Este istorie, face parte din sport.
Aș fi putut face mai bine. Dar, la acel moment, ceea ce am făcut eu era mult mai bun decât ceea ce făceau toate celelalte și am făcut niște elemente pe care nimeni nu le-a făcut înainte. Perfecțiunea înseamnă să fii cel mai bun într-un anume moment. Dar, odată ce am făcut asta, toată lumea și-a dorit să fiu și mai bună”, a spus Nadia jurnaliștilor de la AS.
Nu multă lume știe, dar Nadia Comăneci este un mare fan al sportului alb. Ea a vorbit jurnaliștilor iberici despre cazul de dopaj al Simonei Halep și se bucură că fostul lider mondial din tenisul feminin a scăpat de curând de această povară și abia o așteaptă să revină în forță în topul mondial.
„Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i s-a întâmplat, pentru că a fost suspendată mult, foarte mult timp. Sunt fericită că a câștigat această luptă, pentru că ceea ce i s-a întâmplat a fost o contaminare. Nu este ușor să se întoarcă după atât de mult timp în afara terenului. Așa că îi doresc tot binele și sper să o văd jucând”, a conchis marea gimnastă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER