„Nu am mai văzut aşa ceva în istoria gimnasticii!”. Cea mai bogată gimnastă din SUA a reacționat în cazul Ana Bărbosu – Jordan Chiles

Sursa foto: Colaj Profimedia 28.10.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă au trecut mai bine de două luni de la decizia TAS în cazul Ana Bărbosu – Jordan Chiles, reacțiile continuă să curgă în spațiul public. Și Olivia Dunne s-a înscris la cuvânt, arătându-se surprinsă de ceea cele întâmplate.

Aceasta se mândrește, la doar 22 de ani, cu o avere de peste 12 milioane de euro, fiind cea mai bogată gimnastă din Statele Unite ale Americii, dar și cu statutul de cea mai apreciată sportivă pe rețelele de socializare. Nu mai puțin de 5,3 milioane de oameni o urmăresc pe Instagram.

Olivia Dunne a rupt tăcerea în cazul Ana Bărbosu – Jordan Chiles. Mesaj ferm pentru compatrioata sa

Jordan Chiles a cucerit inițial bronzul în proba feminină de sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, dar România a contestat decizia la TAS și a avut câștig de cauză. Medalia i-a revenit, prin urmare, Anei Bărbosu.

Și totuși, americanii sunt ferm convinși că li s-a făcut o nedreptate, mai ales în urma apariției unor imagini din care reiese că antrenoarea Cecile Landi a solicitat reevaluarea exercițiului elevei sale la 49 de secunde după anunțul privind punctajul, adică nu mai poate fi invocată depășirea termenului stabilit.

Olivia Dunne s-a raportat la acest caz ca la o premieră mondială și a ținut să-și exprime afecțiunea față de compatrioata sa: „O situație complicată. Nu știu dacă a fost ceva intenționat, n-am nicio idee, dar nu am mai văzut așa ceva în istoria gimnasticii. O iubesc pe Jordan, este una dintre cele mai bune prietene ale mele, am crescut împreună în elita gimnasticii. Situația e atât de complicată încât îmi pare rău pentru toți cei implicați”.

Jordan Chiles, susținută și de Simone Biles

Convinsă că verdictul a fost nedrept, Simone Biles a sărit la rândul ei în apărarea lui Jordan Chiles și a dezvăluit cum a procedat pentru a-i ridica moralul în această perioadă dificilă. Nu mai e un secret că sportiva de 23 de ani a hotărât să se detașeze de social media după pierderea medaliei.

„Este un subiect despre care nu pot vorbi, dar o vom susține pe Jordan, îi vom arăta dragostea și o vom îmbărbăta în aceste momente dificile. Sunt circumstanțe nefericite, așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum și e păcat.

Cred ei că au luat decizia corectă? Nu. De aceea ne dorim să se facă pentru Jordan și o vom susține în continuare. Știu că ea nu mai este activă pe rețelele de socializare, dar am văzut niște lucruri amuzante și i-am spus:’Jordan, pot să-ți trimit ceva care cred că îți va plăcea?’.

I-am trimis câteva fotografii, iar într-una dintre ele erau patru sau cinci fete care protejau o medalie. Mi s-a părut cea mai drăguță. Apoi i-am arătat medalia specială pe care Flavor Flav (n.r. un rapper american) a făcut-o pentru ea, dar și mesajul postat de LeBron James”, a spus Biles.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Iancu, derapaj uluitor despre Daniela Iliescu. Culiță a intervenit instant: 'Stai parcat'
Iancu, derapaj uluitor despre Daniela Iliescu. Culiță a intervenit instant: 'Stai parcat'
”Nu mai contează pe el!” Gigi Becali l-a ”sărit din schemă” și va pleca în iarnă de la FCSB: ”Cam asta ar fi logica”
”Nu mai contează pe el!” Gigi Becali l-a ”sărit din schemă” și va pleca în iarnă de la FCSB: ”Cam…
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei Coțolan, după ce au lipsit de la cununia civilă! Gestul logodnicei artistului a atras imediat atenția tuturor
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei Coțolan, după ce au lipsit…
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Imagini rare cu actriţa care a câştigat primul concurs Miss România! Cum arată la 52 de ani, timpul pare că a stat în loc pentru ea
Imagini rare cu actriţa care a câştigat primul concurs Miss România! Cum arată la 52 de ani, timpul pare că…
Fanii au criticat-o pe Daniela Iliescu pentru ținuta aleasă la nunta lui Iancu Sterp. „Eu la petrecerea de Halloween m-aș fi dus așa”
Fanii au criticat-o pe Daniela Iliescu pentru ținuta aleasă la nunta lui Iancu Sterp. „Eu la petrecerea de Halloween m-aș…
Răsturnare de situaţie? Organizatorii Balonului de Aur au rupt tăcerea şi au oferit alt scenariu, după ce Real Madrid a declarat război
Răsturnare de situaţie? Organizatorii Balonului de Aur au rupt tăcerea şi au oferit alt scenariu, după ce Real Madrid a…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Draga mea, azi noapte ai strigat „Ionele, nu”!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Draga mea, azi noapte ai strigat „Ionele, nu”!
EXPERIMENT. Apa din fântânile afectate de inundaţii, dusă la analize. Rezultatul: cocktail de otrăvuri
EXPERIMENT. Apa din fântânile afectate de inundaţii, dusă la analize. Rezultatul: cocktail de otrăvuri
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
Peste 5 milioane de euro plătite dintr-un foc de Ion Ţiriac: Mi-e tare dragă!
Peste 5 milioane de euro plătite dintr-un foc de Ion Ţiriac: Mi-e tare dragă!
Cât a mers darul la nunta lui Iancu Sterp? Suma pare ireală
Cât a mers darul la nunta lui Iancu Sterp? Suma pare ireală
Doliu național. A murit o legendă a fotbalului din România: Inima lui a încetat să mai bată
Doliu național. A murit o legendă a fotbalului din România: Inima lui a încetat să mai bată
Andrei, mort după ce fosta iubită l-a lovit cu mașina! Detalii de ultimă oră
Andrei, mort după ce fosta iubită l-a lovit cu mașina! Detalii de ultimă oră
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Tot ce trebuie să ştiţi despre ceremonia de decernare a Balonului de Aur 2024
Tot ce trebuie să ştiţi despre ceremonia de decernare a Balonului de Aur 2024
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Gabriela Cristea a împlinit 50 de ani. Ce cadou i-a oferit Tavi Clonda înainte de a pleca împreună la Paris pentru a sărbători
Gabriela Cristea a împlinit 50 de ani. Ce cadou i-a oferit Tavi Clonda înainte de a pleca împreună la Paris…
×